Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iertarea, una dintre cele mai puternice terapii recomandate de psihologi

Exemplul suprem al iertării, cel oferit de Iisus Histos, este văzut de mulți dintre noi drept un excercițiu imposibil. Fiind asaltați de probleme și constrângeri materiale, nu avem timp să ne atribuim o asemenea putere a iubirii. Nefiind toți credincioși în sens religios, avem, însă, la îndemână știința. Una aparte, psihologia.

Iertarea, una dintre cele mai puternice terapii recomandate de psihologi
Comentează 0

Aceasta alocă spații generoase iertării ca vehicul al vindecării. Pentru vizualizarea efectului iertării, specialiștii îi invită adesea pe cei care au nevoie de ajutor să se vizualizeze ducând în spate o povară de câteva zeci de kilograme.

Întrebați ce conține povara vieții lor, pacienții povestesc despre frustrări, neîmpliniri profesionale, eșecuri emoționale și faptul că sunt victimele răutății celorlalți. Din nefericire, omul este tentat să răspundă la rău cu rău, doar că, spun psihologii, astfel se intră intr-un cerc vicios. Acesta, însă, poate fi întrerupt aruncând brusc povara: prin iertare. Se va naște o bornă temporală de la care sufletul este ușurat. Eliberarea prespune mai multe etape. Iertarea celorlalți, iertarea de sine și iertarea pe care o primești.

Ca să-i iertăm pe ceilalți este necesar doar să ne punem în locul lor. Vom pricepe motivele care i-au determinat să ne rănească, dar pentru asta, cuvintele sunt esențiale. Nu este suficient să ne imaginăm ce le-a generat comportamentul, trebuie să-i invităm să ne explice. Și iată cum, deși poate nu suntem credincioși în sens religios, ajungem la primul enunț al Evangheliei după Ioan: la început a fost Cuvântul. Cu iertarea de sine, uneori este mai greu.

Avem nevoie să ne iubim mai mult, să nu ne învinovățim pentru tot ce rezultă din interacțiunea cu ceilalți, să nu ne considerăm responsabili pentru tot ce pățesc. Explicația? Viața fiecărui om este rezultatul deciziilor pe care le ia. Dacă judecăm greșit pe cineva care ne-a greșit, nu trebuie să persistăm în greșeală. De asemenea, nu trebuie să repetăm aceleași erori.

Iar în ceea ce privește iertarea pe care o primim, după care tânjim și ne este teamă că nu o vom recepționa, aici lucrurile sunt simple: nu trebuie decât să o cerem. Vom constata că sinceritatea este un motor puternic al interacțiunii. Vi se pare cumva că acestea sunt povești? Iată un experiment: faceți o listă cu 5 persoane pe care credeți că le-ați rănit. Sunați în fiecare zi câte una și exprimați-vă regretul că le-ați mâhnit. Veți face de fiecare dată 2 oameni fericiți. Una veți fi mereu dumneavoastră. De ce aveți nevoie? Doar de sinceritate!

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite