Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Icoana pe sticlă – sufletul poporului român (FOTO)

Icoana pe sticlă – sufletul poporului român (FOTO)
Comentează 0

În Ajun de Sfântul Nicolae, copiii din clasa a II-a B, clasa profesoarei pentru învățământ primar Florentina Silaghi, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Arad,  au desfășurat o activitate de suflet: au pictat icoane pe sticlă.

Coordonați de pr. prof. dr. Lucian-Victor Baba, parohul Bisericii Ortodoxe din Variașu Mare, și de Ciprian-Viorel Vereștiuc, student în anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, copiii au fost încântați să descopere tehnici ale picturii pe sticlă, dar și elemente de istorie a icoanei. Astfel, copiii au aflat că românii din Transilvania au început să picteze icoane pe sticlă abia în secolul al XVIII-lea, la Mănăstirea Nicula, că toate culorile folosite în icoane au o semnificație aparte și că acestea, indiferent că sunt pictate pe lemn sau pe sticlă, reprezintă o modalitate mai ușoară de a-L cunoaște pe Dumnezeu, mai ales pentru cei mici, care sunt începători într-ale cititului.

Impresionați, copiii au pictat cu migală icoana Nașterii Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, bucurându-se că, așa cum Pruncul Sfânt se află în brațele mamei Lui, și ei se află în brațele lui Hristos, care îi cheamă la El: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia.” (Luca 18,16)

Fiind deosebit de cuminți și de harnici, copiii au primit daruri, diplome și dulciuri, trimise special pentru ei de Sfântul Nicolae, cu un mesaj special: să rămână mereu la fel de inocenți, de buni și de generoși.

Carina A. Baba

 

 

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite