Hram și întâlnire românească la Chitighaz, Ungaria
În data de data de 14 noiembrie 2021, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la sărbătorirea hramului Bisericii Ortodoxe Române din Chitighaz (Ketegyhaza), “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
Cu acest prilej, în lăcașul de cult a fost săvârșită, potrivit tradiției, Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un sobor de preoți și diaconi, printre care pr. Florin Olteanu, parohul Chitighazului și protopop de Gyula. La ceremonia religioasă au asistat alături de credincioșii români chitighăzeni și oaspeți, din Ungaria, de la Gyula, Otlaca Pustă şi Micherechi.
Sub genericul „Satul meu, Chitighaz”, a avut loc o întâlnire de socializare, pentru toți participanții la această sărbătoare, la Casa de Cultură din localitate. Au mai participat la manifestare Daniel Banu, consul general al României la Szeged; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Elvira Ardelean, primar al comunei Otlaca-Pustă şi vicepreşedinte al AŢRU; Petru Sălăjan, directorul Şcolii din Aletea (Elek), ş.a.