Horoscopul săptămânii 3 - 9 iulie, prezentat de astrologul arădean Vlad Daia
BERBEC
Această săptămână comunciarea este la cote maxime, vei avea discuţii şi interacţiuni foarte plăcute cu cei din jur, aşa că pregăteşte-te să discuţi mult şi bine. Familia şi viaţa domestică te poate stresa puţin, dar nimic ce să nu-I faci faţă cu brio.
TAUR
Poţi avea unele câştiguri nesteptate în această perioadă, iar munca să îţi fie apreciată şi remunerată pe măsură, astfel iţi creşte şi stima de sine, însă nu te culca pe o ureche, depunde efortul necesar în continuare.
GEMENI
Este o perioadă bună să te ocupi de tine şi de relaxarea ta, să te răsfeţi şi să cauţi lucrurile care îţi plac în viaţă. Te vei simţi în centrul atenţiei zilele acestea, şi cu toţii vor fii cu ochii pe tine. Atenţie însă câţi bani cheltui pentru tine, să nu exagerezi cu lucrurile de lux.
RAC
Energia care se află în semnul tău poate fi cam debordantă săptămâna aceasta, aşa că este indicat să o cultivi într-un mod constructiv, deoarece altfel rişti să te enervezi la tot pasul şi să ai senzaţia că belelele se ţin scai de tine. Caută să fii cât mai obiectiv.
LEU
O săptămână în care prietenii vor dori să iasă cu tine şi să fie în compania ta, dar din păcate tu eşti cam lipsit de energie, şi nu-ţi prea arde de ieşiri şi interacţiuni, dar încet încet această perioadă va trece. Momentan caută să fii cu tine, în linişte şi pace.
FECIOARĂ
La locul de muncă eşti destul de căutat, şi şefii vor avea nevoie de sfatul şi ajutorul tău, din păcate prietenii îţi pot cauza unele tensiuni în această perioadă, şi unele legături se pot încheia pe atât de repede pe cât au început.
BALANŢĂ
O perioadă foarte potrivită pentru a-ţi revizuii ţelurile şi principiile în viaţă, şi vei şi găsi răspunsuri foarte interesante şi potrivite pentru tine în această etapă. Chiar şi călătoriile în străinătate sunt bine venite. Însă locul de muncă te poate provoca puţin săptămâna aceasta.
SCORPION
Banii pot apărea de unde te aştepţi mai puţin zilele aceastea, sau poţi câştiga bani într-un mod foarte facil, fără prea mult efort. Atenţie însă la călătorii, de orice fel, nu este o perioadă bună pentru a pleca din oraş sau din ţară, lasă plecările pentru sfârşitul lunii.
SĂGETĂTOR
Axa banilor este puternic activată săptămâna aceasta, aşa că fii atent la pierderi de bani, nu cheltui bani sub impuls, şi gândeşte-te de trei ori înainte să faci o cheltuială. Există şansa să apară şi nişte cheltuieli neaşteptate, care vor trebui plătite urgent.
CAPRICORN
Stresul încă rămâne pe relaţia de cuplu, unde spiritele se pot încinge tot mai tare, iar lupta între masculin şi feminin poate fi destul de puternică. Încearcă să-ţi laşi egoul deoparte şi să îţi înţelegi partenerul. Locul de muncă este mai bine dispus, dar încearcă să nu-ţi expui problemele colegilor.
VĂRSĂTOR
Sănătatea poate fi precară săptămâna aceasta, unde se strânge prea multă energie, şi poate să se manifeste sub forma unor mici probleme medicale, în special inflamaţii şi infecţii, şi probleme la nivel digestiv. Pe lângă munca multă pe care o ai de depus, este indicat să te ocupi şi de plăcerile tale, şi să găseşti timpul şi pentru relaxare.
PEŞTI
Relaţiile care sunt la început de drum pot suferi în această săptămână, deoarece agitaţia se strânge de câteva zile încoace. Atenţie la răbdarea pe care o ai cu partenerul. Familia şi căminul îţi oferă linişte zilele astea, aşa că ocupă-te mai mult de viaţa domestică.
Astrologul arădean Vlad Daia vă prezintă pe ARQ horoscopul săptămânal. Pentru consultaţii personalizate, puteți accesa site-ul Astro Expert (www.astroexpert.ro) sau pagina de Facebook (www.facebook.com/astroexpert89).