Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Hop și Fifor: fostul ministru pesedist al Apărării sare în... apărarea colegilor de partid care blochează actualizarea pensiilor militare

În aceste zile, Senatul României este scena unei dispute intense pe tema pensiilor militare. Proiectul inițiat de PNL, care propune indexarea și actualizarea pensiilor militare în funcție de solda de grad, a întâmpinat opoziție din partea PSD. Deși liberalii au solicitat discutarea acestuia în procedură de urgență, social-democrații au blocat demersul, susținând că impactul bugetar este semnificativ și că proiectul trebuie analizat în detaliu în comisii parlamentare.

Hop și Fifor: fostul ministru pesedist al Apărării sare în... apărarea colegilor de partid care blochează actualizarea pensiilor militare
Comentează 3

Disputa provoacă tensiuni serioase în coaliția de guvernare, în timp ce pensionarii militari așteaptă o soluție concretă.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a criticat dur această întârziere, acuzând PSD că blochează un proiect esențial pentru militarii în rezervă din motive pur politice. „Condamn cu fermitate blocarea unui proiect de lege esențial pentru militarii noștri, orchestrată de către PSD din motive pur politice. Pensiile militare nu ar trebui să fie un subiect de negociere sau orgoliu politic. Cer PSD să adopte de urgență legea care asigură actualizarea echitabilă a pensiilor militarilor români!”, a scris pe Facebook Nicolae Ciucă. De asemenea, președintele PNL susține că PSD este un partid preocupat doar să-și conserve influența.

„Partidul Național Liberal a inițiat un proiect de lege, care aduce dreptate militarilor aflați în rezervă, prin eliminarea inechităților la pensiile acestora. Din păcate, în Parlament, colegii noștri din Partidul Social Democrat au blocat adoptarea acestui proiect, refuzând să sprijine procedura de urgență. Este regretabil că o inițiativă care sprijină o categorie atât de importantă pentru România este amânată din motive politice sau din orgoliu. Din păcate, PSD rămâne partidul stat, un partid care refuză să facă dreptate românilor, preocupat doar să-și conserve influența”, a ținut să precizeze Ciucă.

Cu o determinare demnă de o cauză mai bună, Mihai Fifor, fost ministru pesedist al Apărării, sare în... apărarea colegilor de partid care blochează actualizarea pensiilor militare, arătând cu degetul înspre liberali, adică tocmai înspre cei care au depus un proiect de lege pentru indexarea și actualizarea pensiilor militare. Vladimir Ilici Lenin, părintele bolșevismului, spunea că „o minciună spusă destul de des devine adevăr”, iar Fifor și colegii săi socialiști de astăzi par să urmeze și astăzi învățăturile venite de la Răsărit, ceea ce reprezintă încă o dovadă a faptului că obiceiurile vechi dispar greu.

Foto: Arhiva

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite