Harsányi Attila a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festin pe Bulevard organizat de Teatrul Nottara din București
Spectacolul „Sex, Drugs, Gods & Rock’n’ Roll” al Companiei Aradi Kamaraszinhaz, cu Harsanyi Attila în rolul principal, a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Festivalul Internaţional Festin pe Bulevard organizat de Teatrul Nottara din București, în perioada 8-17 octombrie.
La Festin pe Bulevard au fost puse în scenă spectacole ale teatrelor Nottara, Odeon, Metropolis și Mic din București, al Teatrului Național din Târgu-Mureș, al Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, al Teatrului Maghiar de Stat Cluj și al unor trupe din Cehia, Polonia și Bulgaria. Juriul festivalului a fost format din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor-şef al revistei Yorick, Roxana Croitoru, consultant artistic la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca şi critic de teatru, Doru Mareș poet, traducător, laureat al Premiului UNITER pentru critică teatrală în 2015, Mircea Morariu, profesor universitar, premiat de două ori, în 2008 şi 2013 cu Premiul UNITER pentru cel mai bun critic al anului și Pompilius Onofrei, jurnalist şi realizator de emisiuni radio.
“Sex, Drugs, Gods & Rock’n’ Roll” în regia lui Tapaszto Erno, a câștigat recent premiul pentru Cel Mai Bun “One man show” la Festivalul Internațional de Teatru ATELIER desfășurat la Sfântu Gheorghe. Actorul Harsanyi Attila a fost distins în această vară cu Premiul de Excelență al Orașului Arad pentru promovarea dialogului intercultural teatral.