Guvernul Orban, decizii-cheie. Cine vor fi procurorii-șefi ai DNA, DIICOT și Parchetul general
Cele mai importante funcţii de conducere din Ministerul Public, respectiv la Parchetul General, DIICOT şi DNA, sunt ocupate de şefi interimari. Noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că numirile în viitoarele poziții de conducere nu vor fi făcute după criterii politice sau de prietenie. Magistrații lansează acum un semnal de alarmă
Apel al magistraților pe tema procurorilor șefi. Două asociații îi cer noului ministru al Justiției să nu declanșeze procedurile de numire la marile parchete înainte de a anula modificările făcute de anterioara putere.
Magistrații susțin că legislația trebuie schimbată pentru a respecta recomandările experților europeni, informează Realitatea Plus.
Este practic un semnal de alarmă tras de magistrați, în contextul în care niciunul dintre marile parchete nu au șefi numiți pe post, ci sunt conduse de procurori-șefi interimari.
Este rolul ministrului Justiției să facă propunerile, dar procesul de desemnare trebuie să țină cont de modificările legislative aduse de Puterea PSD-ALDE.
Noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a îndemnat pe procurorii profesionişti să se înscrie la selecţia care va fi organizată pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Parchete, subliniind că numirile nu se vor face pe criterii politice sau de prietenie.
„Dacă eşti bine pregătit, dacă îţi pasă de cetăţeni, dacă îţi pasă de lege, dacă eşti bântuit de acest spirit al dreptăţii, eşti obligat să iei măcar în considerare să te înscrii. Vreau să dezmint orice fel de speculaţii legate de numiri care s-ar face pe criterii politice sau pe criterii de prietenie. Eu am subliniat asta şi la Parlament, trebuie să renunţăm la acest tip de înţelegere greşită a ideii de prietenie. Prietenie este una, munca este altceva. Profesionalismul nu trebuie influenţat de prietenie şi selecţia trebuie făcută pe criterii obiective. (...) În raniţa fiecărui om de valoare stă bastonul de şef procuror la nivelul la care vor fi organizate concursurile. Şi să o privească şi ca o obligaţie de onoare faţă de meseria lor, faţă de cetăţeni. Toată lumea se vaită că nu avem leadership, că ţara merge nu ştiu cum. Păi dacă cei buni nu se implică, tot aşa va merge în continuare şi ţara şi Justiţia şi Ministerul Public. Haideţi să facem lucrurile mai bine. Mă adresez celor mai buni să se înscrie în concurs", a declarat Predoiu, la momentul preluaării mandatului de ministru al Justiţiei.