Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Guvernul obligă primăriile și Consiliile Județene să-și facă monitoare oficiale online

Guvernul intenționează să oblige primăriile și Consiliile Județene să-și facă monitoare oficiale online.

Guvernul obligă primăriile și Consiliile Județene să-și facă monitoare oficiale online
Comentează 0

Guvernul vrea să oblige autoritățile unităților administrativ-teritoriale să-și facă monitoare oficiale locale online, în condițiile în care nu toate dispun în prezent de aceste instrumente de comunicare instituțională, potrivit profit.ro. Legislația în vigoare în acest moment pe această temă, adoptată în 2003, este depășită, căci obligă la editarea de monitoare oficiale locale în formă printată.

"Publicarea oricărui act administrativ se face în format „pdf" editabil pentru a se păstra macheta și aspectul documentului intacte, astfel încât acesta să arate exact așa cum a fost realizat și să poată fi tipărit corect de oricine și de oriunde, fără să cuprindă semnăturile olografe ale persoanelor, asigurându-se respectarea reglementărilor în materia protecției datelor personale", prevede draftul guvernamental.

Municipiul București este una dintre unitățile administrativ-teritoriale care dispune în prezent de un astfel de instrument pe pagina sa de internet.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite