Guvernul a redus plafonul compensat la energie electrică. Cât plătești dacă treci de 255 kwh pe lună
Guvernul a redus cu plafonul de consum lunar de energie electrică pentru care compensează facturile cu 15%, mai precis de la 300 kwh la 255 kwh. Astfel, românii sunt îndemnați să facă economii la fel ca şi alte țări din Uniunea Europeană.
Cât plătești dacă treci de 255 kwh / lună. Pentru un consum mai mic de noul plafon, românii vor plăti în continuare 0,60 de lei dacă se încadrează sub 100 kwh pe lună sau 0,80 de lei dacă au un consum între 100 și 255 kWh. În schimb, cei care depășesc noul pragul stabilit de Guvern vor plăti prețul din contract.
Astfel, la un consum de 260 de kwh lunar, la ofertele concurențiale, factura variază între 195 de lei la Hidro Electrica, 779 de lei la EON Energie România, 893.27 lei la RCS &RDS,1,362.66 lei Enel Energie și 1,364.62 lei Electrica Furnizare, anunţă Observatorul Prahovean.
Cel mai mare tarif este practicat de WE POWER TEAM SRL, de 11,17 lei/kwh, iar factura pentru 260 de kwh ajunge la, atenție, 2.904,54 lei! Dacă se optează pentru serviciul universal, cel mai mic tarif este practicat de Electrica Furnizare, 1,75 lei/kwh, iar cel mai mare de Tinmar, 9,86 lei/kwh. Asta înseamnă că la un consum de 260 de kwh factura la Electrica va fi de 456,23 lei, iar la Tinmar de 2.564,20 lei!
Specialiştii susţin că diferența de plafon din România înseamnă, practic, consumul unei mașini de spălat rufe în 20 de ore de funcționare, iar românii trebuie să aibă mare grijă la aparatele elecrocasnice. Aparatele care consumă cel mai mult în medie pe lună sunt tocmai acelea pe care obișnuim să le folosim zilnic: frigiderul – 30 kw, cuptorul electric – 34 kw, mașina de spălat – 40 kw.
Sursa: romaniatv.net