Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Grupul Tronos la Filocalia

Primul eveniment din cadrul proiectului Filocalia, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului, este concertul susţinut de Grupul Tronos al Patriarhiei Române, condus de Arhidiaconul Mihail Bucă. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 martie, începând de la ora 18.00, la Catedrala Veche "Sf. Ioan Botezătorul". Intrarea liberă.

Grupul Tronos la Filocalia
Comentează 0

Grupul psaltic Tronos a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, şi este format, în special, din tineri teologi pasionaţi de muzica psaltică de tradiţie bizantină. Numele de „Tronos” a fost dat grupului de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2007.

Astfel, Corul Tronos s-a format la strana Catedralei Patriarhale, în jurul părintelui protopsalt Mihail Bucă. Sfintele slujbe, participările la diverse evenimente bisericeşti, concertele, repetiţiile numeroase, imprimările audio au fost prilejuri pentru membrii grupului să descopere şi să aprofundeze tot mai mult cântarea psaltică – muzica de tradiţie a Bisericii Ortodoxe. Toate aceste eforturi au condus deja la o emulaţie în rândul altor tineri şi grupuri de muzică psaltică din ţară. De aceea, se poate spune că, prin activitatea sa diversă, Grupul psaltic Tronos a avut o contribuţie însemnată la perpetuarea tradiţiei muzicale bisericeşti româneşti.

Galerie foto (2)


Scrie un comentariu

trimite