Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Grupare URIAȘĂ de proxenetism din Brăila, destructurată de DIICOT

110 de mandate de aducere au fost puse în aplicare, miercuri seara, după 34 de percheziţii la o grupare care racola tinere pentru prostituţie în ţări europene.

Grupare URIAȘĂ de proxenetism din Brăila, destructurată de DIICOT
Comentează 0

Procurorii DIICOT BT Brăila, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi - SCCO Brăila au efectuat, miercuri, 34 percheziţii domiciliare, în municipiul Brăila, în judeţele Galaţi şi Dâmboviţa şi în localitatea Karlsruhe, din Germania, într-o cauză care vizeaază destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism si spălare de bani. Gruparea era coordonată de un nucleu constituit pe raza municipiului Brăila, însă faptele se consumau în state ale Uniunii Europene, scrie Mediafax.

„Există suspiciunea rezonabilă că în primăvara anului 2012 un suspect, în calitate de lider (acţionând însă sub protecţia naşului său), împreună cu alţi 4 suspecţi, a constituit un grup infracţional organizat, specializat în obţinerea de foloase patrimoniale din exploatarea sexuală (uneori cu acordul tinerelor, ori prin constrângerea sau inducerea în eroare a acestora) a mai multor tinere pe teritoriile mai multor state europene (Austria, Elveţia, Germania, Belgia, Italia, Spania). La acest grup infracţional organizat au aderat în cursul anului 2013 şi alte persoane. S-a reţinut că membrii grupului au urmărit racolarea, transportul, cazarea şi exploatarea unor victime într-un interval cât mai mic de timp, fapt care le-a asigurat rapid obţinerea unor importante venituri materiale”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit procurorilor, supuse şa presiuni, ameninţări şi şantaj, tinerele racolate cedau şi „acceptau” practicarea prostituţiei, iar banii obţinuţi din această activitate erau folosiţi în cea mai mare parte de traficanţi.

 În urma probelor administrate, procurorii DIICOT au stabilit că liderul grupului coordona activităţile externe de trafic de persoane/proxenetism, asigurând protecţia membrilor grupului, dându-le informaţii referitoare la locurile în care pot fi obţinute sume importante de bani şi la modul în care trebuia să le determine pe tinere să se prostitueze. Acesta primea în mod direct sau prin intermediul altor persoane o parte din banii obţinuţi de persoanele pe care le coordona sau cărora le asigura protecţia.

Procurorii mai arată că tinerele racolate şi exploatate sexual proveneau, cu precădere, din medii sociale sărace, din familii dezorganizate, fără venituri importante.

DIICOT arată că în urma percheziţiilor domiciliare vor fi puse în aplicare 110 mandate de aducere şi vor fi luate măsuri asigurătorii asupra unor imobile, sume de bani, autovehicule, mijloace de transport pe apă, conturi şi alte bunuri de valoare.

Acţiunea s-a efectuat cu sprijinul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi, Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău şi Dâmboviţa, poliţiştii de investigaţii criminale ai I.P.J. Brăila, luptători S.A.S. şi jandarmi.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite