Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Grevă generală în sistemul medical. Doar urgențele vor fi tratate azi

Federaţia Sanitas declanşează, luni, greva generală, prim-vicepreşedintele Marius Sepi precizând că nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată.

Grevă generală în sistemul medical. Doar urgențele vor fi tratate azi
Comentează 0

Federaţia Sanitas a anunţat că declanşează, luni, greva generală şi că îşi cere scuze faţă de toţi pacienţii care vor fi afectaţi de această acţiune, precizând că o treime dintre angajaţi va asigura continuitatea actului medical, iar urgenţele vor fi rezolvate.

"Nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată. Intervenţiile programate vor fi amânate, atât timp cât sunt pentru suferinţe cronice", a declarat, duminică seară, Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas. Sepi a precizat că în spitale vor fi pichete de grevă.

Aproape 75.000 de medici, asistenţi medicali şi alţi angajaţi din sistemul sanitar încetează lucrul, ca urmare a faptului că nu s-a ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării.

Demersul sindicaliştilor este susţinut şi de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), care a făcut apel la bolnavi să dea dovadă de solidaritate cu acţiunile personalului medical, potrivit News.ro. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat, la rândul lor, că, la discuţiile care au avut loc vineri, le-au transmis liderilor Federaţiei Sanitas că se caută soluţii pentru ca veniturile din sistemul sanitar să fie cât mai aproape de un nivel corespunzător, iar luni a fost programată o nouă întâlnire.

Federaţia Sanitas cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ - 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică - 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe - aproximativ 1.500 de persoane.

De asemenea, Sanitas mai solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişă a posturilor şi aceleaşi atribuţii.

Federaţia Sanitas a cerut şi reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei între spitalele clinice şi neclinice şi trecerea asistenţilor din asistenţa socială pe grila din sistemul neclinic.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite