Grațierea, o urgență a Guvernului. Criminali şi pedofili ar urma să beneficieze de graţiere parţială
Ministerul Justiției a făcut public proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea. Potrivit documentului, ar urma să beneficieze de grațiere în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, precum și cele cu amendă. Grațierea în întregime prevede o serie de excepții, însă grațierea parțială se aplică tuturor pedepselor pentru cei care au împlinit 60 de ani, inclusiv, violatori, criminali sau pedofili. Potrivit prevederilor din document, singura condiţie este ca cei care ar beneficia de graţiere parţială să nu fie recidivişti. Dispozițiile OUG urmau să se aplice numai faptelor comise până miercuri, 18 ianuarie, ceea ce sugerează că proiectul ar fi urmat să fie adoptat în aceată zi. O arată chiar proiectul postat pe site-ul Ministerului Justiției.
În proiectul OUG privind grațierea se subliniază că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, prevederile aplicându-se indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii.
Totodată, potrivit proiectului, se grațiază în parte cu jumătate pedepsele cu închisoarea aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani, femeilor însărcinate sau persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani.
De asemenea, tot cu jumătate, sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutată, se grațiază pedepsele aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale, sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale.
Proiectul OUG arată că aceste prevederi nu se aplică persoanelor recidiviste, dar și că grațierea este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în liberate.
Totodată, pe site-ul Minsterului Justiției se regăsește și lista infracțiunilor care nu intră sub incidența art 1. din OUG privind grațierea pedepselor. De notat însă că grațierea parțială, de la art. 2, se aplică tuturor pedepselor.
Grațierea este condiționată de achitarea prejudiciului, dar acest lucru poate fi făcut în termen de 1 an de la punerea în libertate.
Potrivit documentului postat pe site, OUG s-ar fi aplicat faptelor comise până miercuri, 18 ianuarie, ceea ce înseamnă că proiectul ar fi trebuit să fie adoptat chiar în această zi. Asta deși premierul Sorin Grindeanu a subliniat că "nu a existat niciun fel de intenţie" de a pune prpoiectul de OUG pe ordinea de zi.
Beneficiari: Liviu Dragnea sau Dan Voiculescu
Citeste mai mult pe realitatea.net