Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „Sprijin de 1,5 miliarde de euro pentru mediul de afaceri”

Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că mediul de afaceri din România are la dispoziţie 1,5 miliarde de euro, bani destinaţi depăşirii crizelor simultane cu care se confruntă România.

Glad Varga: „Sprijin de 1,5 miliarde de euro pentru mediul de afaceri”
Comentează 0

„Vorbim de 1,5 miliarde de euro care sunt destinaţi mediului de afaceri pentru crearea de noi oportunităţi. 400 de milioane euro sunt alocate prin Măsura 4.1.1 pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență – Programul Operațional Competitivitate. Pe 23 august 2022 are loc lansarea apelului, care se va încheia în 7 zile calendaristice. 300 de milioane euro vin prin Măsura 4.1.1 BIS pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor. La 11 august 2022 a fost publicat în consultare Ghidul Solicitantului. Lansarea apelului este programată pentru a doua parte a lunii septembrie 2022. Alte 500 de milioane euro vin sub formă de granturi destinate eficienței energetice – Programul Operațional Infrastructură Mare. La 18 august 2022, MIPE a publicat în consultare Ghidul Solicitantului pentru ajutorul de minimis, iar 300 de milioane de euro prin Măsura 4.1.2, sprijin pentru sectorul agroalimentar sub formă de  microgranturi și granturi pentru capital de lucru – Programul Operațional Competitivitate. Pentru această măsură, care face parte din pachetul «Sprijin pentru România», s-au semnat deja contractele de finanțare și a început efectuarea plăților. Pentru microgranturi, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49,44 milioane euro, a cărei plată a fost efectuată la 10 august. Pentru granturi pentru capital de lucru, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249,5 milioane euro”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Pentru mai multe detalii cu privire la Măsura 4.1.1 pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență intraţi aici: https://bit.ly/3Sov8bL.

Pentru a afla mai multe despre Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 4.1.1 BIS pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor intraţi aici: https://bit.ly/3QVeyyC.

Pentru a accesa Ghidul solicitantului privind efecienţa energetică la nivelul IMM-urilor şi întreprinderilor mari intraţi aici: https://bit.ly/3dzjHhD.  

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite