Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „Legislaţie pentru protejarea mediului există, însă deseori o cunosc doar cei care o iniţiază"; Autoritățile locale vor trebui să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor

Deputatul PNL Glad Varga a susținut o declarație politică în Camera Deputaților prin care a cerut intensificarea campaniilor de informare cu privire la legislația de mediu, insuficient cunoscută. Există o legislație pentru mediu, dar nu ajută la nimic dacă o cunosc doar cei care o inițiază. Recent a intrat în vigoare o nouă lege privind deşeurile cu un impact major pentru reciclare și pentru valorificare, capitol la care suntem pe ultimul loc în Europa, mai precis Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile, cunoscută mai simplu ca „Legea compostului".

Glad Varga: „Legislaţie pentru protejarea mediului există, însă deseori o cunosc doar cei care o iniţiază
Comentează 0

„Vreme de doi ani am transpus o directivă europeană printr-o lege naţională, însă mai departe, deşi termenele de conformare sunt strânse, ne mai trebuie încă şase luni pentru a elabora normele tehnice de aplicare a legii. Ca şi în cazul altor legi de mediu, lipseşte şi de data aceasta o strategie clară de implementare a reglementării”, precizează Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Începând de anul acesta, legea impune unităților administrativ teritoriale o serie de obligaţii în ce privește legea mai sus amintită.

„Autoritățile locale vor trebui să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din uşă în uşă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei «plăteşte pentru cât arunci», şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural. Sancţiunile variază între 5.000 de lei şi 20.000 de lei pentru UAT-uri şi de la 400 de lei la 800 de lei pentru persoanele fizice” , a ţinut să precizeze parlamentarul arădean, care este membru al Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic.

Lipsa unei campanii naţionale de informare cu privire la acest subiect, este una din componentele pentru care sistemul de colectare selectivă a deșeurilor biodegradabile nu decurge așa cum ar fi normal. „Sunt foarte dezamăgit că la nivel național nu există o campanie de informare cu referire la metodele de colectare separată a biodeșeurilor. Câţi dintre dumneavoastră aţi auzit că Legea compostului e în vigoare de săptămâna trecută şi mai ales câţi dintre dumneavoastră se conformează prevederilor sale? Cum putem respecta o lege, de la cetăţean de rând la autoritate publică locală, dacă nu ştim despre ea, iar normele de aplicare nu există încă? Există programe destinate conştientizării problemelor de mediu derulate de Administraţia Fondului de Mediu, însă succesul lor este local, sporadic, inconsistent. Trebuie să înţelegem odată că problema deşeurilor trebuie promovată zilnic, la nivel naţional, prin toate canalele media disponibile, iar după atenuarea crizei pandemice, şi prin campanii din uşă în uşă, atât în zonele rurale, cât şi în cele urbane. Altfel, vom mai bifa elaborarea unui act normativ fără finalitate, vom mai primi o scrisoare de punere în întârziere de la Comisia Europeană şi apoi ne vom revolta pe reţelele sociale pentru încă un eşec înregistrat în gestionarea deşeurilor” , a conchis deputatul liberal arădean Glad Varga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite