Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „Criza politică în care se zbate PSD are repercusiuni dramatice”

Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, criza politică în care se zbate PSD de la începutul preluării guvernării a atins apogeul săptămâna aceasta prin ruperea coaliţiei de guvernare. Iar urmările sunt vizibile peste tot.

Glad Varga: „Criza politică în care se zbate PSD are repercusiuni dramatice”
Comentează 0

„Repercusiuni dramatice sunt în toate domeniile, dar pentru că suntem în pragul unui nou an şcolar, mă voi referi la educaţie. Cu un ministru interimar care ne asigură, pe de o parte, că «nu există subfinanţare în educaţie» şi că «va exista şi hârtie igienică şi săpun în fiecare toaletă» (dar ce te faci, că multe şcoli nu au încă toalete!), iar pe de altă parte, măreşte taxele pentru echivalarea diplomelor de studii şi o propunere de ministru al educaţiei, fără niciun fel de cunoştinţe despre realitatea actuală în domeniul învăţământului şi respinsă pe drept de preşedintele Iohannis, colapsul în care se află educaţia se adânceşte”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Acesta mai susține că pe pagina Ministerului Educaţiei Naţionale nu au fost încă publicate ordinele de ministru privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a şi a examenului de bacalaureat naţional din 2020. „Având în vedere deficienţele consemnate la examenele susţinute de elevi în 2019 – diferenţele mari dintre notele iniţiale şi cele de la contestaţii de exemplu, precum şi declaraţiile ulterioare ale fostului ministru, Ecaterina Andronescu, legate de introducerea testelor grilă, riscul repetării degringoladei din anul şcolar precedent este enorm. O altă generaţie de copii de clasa a VIII-a începe anul şcolar fără a şti cum se va face evaluarea de care depinde intrarea la liceu şi practic, viitorul său”, a încheiat parlamentarul arădean.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite