Glad Varga: „Am votat pentru eliminarea indemnizaţiilor parlamentarilor care au atins limita de vârstă”
Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost supusă astăzi la vot. Deputatul liberal arădean Glad Varga susţine că a votat pentru eliminarea acestora pentru că trebuie respectat principiul contributivităţii.
„Eliminarea pensiilor speciale a intrat în linie dreaptă. Am votat astăzi, alături de colegii mei, pentru adoptarea Raportului Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care sunt eliminate indemnizaţiile parlamentarilor care au atins limita de vârstă. Reamintesc că, în prezent, sunt alocate 18,2 milioane de lei în Senat pentru pensiile speciale ale foştilor parlamentari şi 36 milioane lei la Camera Deputaţilor, tot în acest scop. Trebuie respectat principiul contributivităţii”, afirmă Glad Varga, deputat PNL de Arad.