Gică Hagi, probleme foarte mari cu banii
Gică Hagi şi-a investit averea în afaceri care îi dau numai bătăi de cap. "Regele" a ajuns să aibă datorii de peste 5 milioane de euro!
Gică Hagi şi-a investit banii în afaceri care, o perioadă, i-au mers foarte bine. Cea mai mare investiţie a fost un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia, considerat unul dintre cele mai mari de pe litoral. "Regele" a decis în urmă cu cinci ani să-l extindă şi chiar s-au derulat lucrările în acest sens. Şantier care în momentul de faţă a stagnat, motiv de semne de întrebare pentru mulţi.
Răspunsurile sunt la Ministerul de Finanţe, acolo unde Gică Hagi a înregistrat datorii foarte mari cu firma care administrează hotelul. Este vorba despre 20 milioane de lei, echivalentul a circa 5 milioane de euro, scrie
Gică Hagi, care se confruntă cu o serioasă lipsă de lichidităţi după ce şi-a investit averea în Academia de Fotbal, ar fi negociat vara trecută şi vânzarea hotelului Iaki cu un om de afaceri turc care are strânse legături cu Galatasaray.
sursa. www.obiectiv.ro