Uniunea Europeană a ajuns într-un moment al deciziilor esenţiale, cele care îi testestează angajamentul fundamental de solidaritate. Ce mai înseamnă colaborarea generoasă între membrii UE şi solidaritatea între naţiuni, dacă unele state strâmbă din nas şi pun în impas negocierile pentru planul de redresare economică? E nevoie de unitate pentru că adâncirea crizei în statele din sudul Europei poate avea un efect al bulgărelui de zăpadă.

Aşadar, să oprim bulgărele din timp şi să luăm deciziile corecte pentru salvarea colectivă.Tergiversarea negocierilor planului* european de redresare economică, de 750 de miliarde de euro, nu are niciun sens. Planul trebuie adoptat rapid. Capacitatea de răspuns şi timpul de reacţie sunt esenţiale, iar aceste lucruri le ştiu şi actorii care acum pun piciorul în prag şi-şi prezintă nemulţumirile faţă de cum arată acest test al solidarităţii. Da, e un test adevărat, nu o simulare! E vorba de salvarea de vieţi, de familii şi mici afaceri.

Potrivit Comisiei Europene, este necesar ca în cadrul Consiliului European, până în iulie, să se ajungă rapid la un acord politic cu privire la instrumentul „Next Generation EU”, aşa cum e numit planul,  şi la bugetul general al UE pentru perioada 2021-2027, pentru a da un nou dinamism redresării şi a oferi UE un instrument solid de relansare a economiei şi de construire a viitorului. De altfel, Comisia Europeană a desemnat acest plan drept „momentul Europei” de a repara prejudiciile aduse de criză şi de a pregăti viitorul pentru noua generaţie.

Ştim bine că printre actorii care se opun actualei forme a planului de redresare sunt state recunoscute pentru rigorile lor bugetare – Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia, cărora li se adaugă Finlanda –, ţări care preferă o redresare economică bazată exclusiv pe împrumuturi şi nu pe subvenţii bugetare, fapt care poate duce la tratative îndelungate, deşi instrumentele de finanţare ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021. Statele care critică demersul nu vor putea obţine varianta bazată doar pe împrumuturi, dar probabil vor creşte nivelul acestora de la 250 de miliarde la o sumă mai mare.

Un efect important şi negativ al opoziţiei acestor ţări faţă de relansarea economiei europene va fi reapariţia discursurilor populiste şi revitalizarea acestor partide – cel puţin eurosceptice, adică nu chiar de-a dreptul anti-europene, despre care ştim foarte bine că sunt pescuitoare în ape tulburi. Iar aici avem două tipuri de discursuri.

Pe de o parte, există discursul partidelor populiste sau de extremă dreapta care subliniază că instituţiile europene nu vor să mai facă nimic pentru europenii năpăstuiţi, iar solidaritatea a rămas un cuvânt de dicţionar. Iar aici mă gândesc mai ales la cazul italian, acolo unde partidele populiste şi extremiste sunt foarte active, dar mai ales vocale. Iar vocea lor se aude tare într-o ţară care are nevoie de fonduri şi de relansarea turismului. Bella Italia trebuie să rămână aşa cum ne-a obişnuit: vie şi cu feţe zâmbitoare. Să nu lăsăm partidele anti-UE să inducă panica în oameni. Tot în rândul acestor partide anti-UE am văzut membri care promovează mesajul că acceptarea banilor de la UE înseamnă o îndatorare şi o dependenţă tot mai mare de Bruxelles. Lăsăm la o parte că aceiaşi politicieni care vobesc de „vinderea poporului” - parcă aţi mai auzit acest discurs şi în România dictaturii – ar prefera credite venite din China – sau din alte zone cu care simpatizează politic şi din care unii îşi finanţează chiar activitatea politică.

Pe de altă parte, avem şi extremismul din ţările cu o situaţie economică bună. Iar aici Germania e exemplul prin excelenţă: au combătut pandemia cu succes, au avut suficiente paturi, ventilatoare şi chiar şi-au permis să preia pacienţi din alte ţări. Dar nemulţumirile tot şi-au făcut simţită prezenţa în spaţiul public. Să nu uităm că în Germania AfD, partid cu surse de finanţare ruseşti, a ajuns la al treilea grup ca mărime, iar acest partid a subliniat faptul că pandemia de coronavirus nu „justifică faptul că contribuabilii germani sunt storşi pentru datoria întregii UE”. Pe scurt, ni se spune că li se ia din buzunarele lor, pentru a le umple pe ale altora.

Şi factorul politic are un rol important în poziţionarea statelor. De ce? Dacă ne uităm la Olanda, Finlanda şi Germania observăm că acestea au la guvernare coaliţii fragile, de aici şi reticenţa iniţială a Berlinului, care până la urmă a revenit pe o poziţie de solidaritate clară. Prim-ministrul olandez e susţinut de o coaliţie de patru partide, iar Cabinetul său e supus tirurilor de tun ale unuia dintre politicienii de extremă dreapta cu experienţă, Geert Wilders. Cu prudenţă, tratează problematica şi Austria, Danemarca, Suedia, iar acum şi Finlanda, acolo unde guvernul e susţinut de cinci partide.

Statele trebuie să se pună la masa negocierilor, să lase orgoliile şi calculele egoiste deoparte. Nu e timp de competiţii absurde şi jocuri de culise. Oamenii politici mari apar şi sunt recunoscuţi după crizele pe care le gestionează şi deciziile pe care şi le asumă. Oare UE mai are asemenea oameni politici? Aşteptăm răspunsul!

* Planul propus de executivul comunitar în vederea relansării economiei UE include un fond european de redresare ce însumează 750 de miliarde de euro, din care 500 de miliarde de euro ar urma să fie subvenţii şi restul de 250 de miliarde împrumuturi, fonduri pe care Comisia Europeană doreşte să le atragă de pe pieţele financiare, iar principalele beneficiare vor fi Italia şi Spania, ţări afectate semnificativ de pandemie.

Sursa: www.adevarul.ro