Gheorghe Falcă: „ La Compania de Apă Arad nu se lucrează corect”
Primarul Gheorghe Falcă a criticat, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal de joi, situaţia existentă în cadrul Companiei de Apă Arad. Acesta a făcut referire la lucrările proaste executate şi la încrengătura de relaţii şi pile existentă în cadrul companiei.
„În oraş de doi ani se fac lucrări care deranjează şi traficul, dar care nu aduc infrastructura în condiţia optimă. Sunt singurul om politic care afirmă că la Compania de Apă nu se lucrează corect. Acum câteva zile s-a inundat pasajul de pe Voinicilor iar politicienii din opoziţie au pus totul în cârca mea. Sunt oameni politici cu neamuri angajate la Compania de Apă Arad şi de pe stânga politică şi de pe dreapta, chiar un consilier de la mine din partid e angajat acolo. În cadrul acestei societăţi s-au adunat pile, au fost angajaţi peste 200 de oameni în ultimii doi ani. Am văzut că niciun jurnalist nu atacă această companie şi mă întreb dacă nu cumva au soţii angajate aici sau finanţare de la Compania de Apă. Cred că aceste lucruri trebuie prezentate public să afle arădenii cum se lucrează şi care e eficienţa”, a spus Gheorghe Falcă.