Gheorghe Falcă desemnat raportor pentru buget din partea Grupului PPE al Parlamentului European
Europarlamentarul Gheorghe Falcă fost redesemnat ca raportor din partea Grupului PPE pentru întocmirea Bugetului anual al Comisiei pentru Transport și Turism / TRAN. De menționat faptul că este pentru a treia oară numit raportor în această legislatură.
„Fiecare instituție a Uniunii Europene întocmește o situație estimativă pentru proiectul de buget. Bugetul anual se stabilește în două etape: prima este etapa estimativă, care a fost încheiată în această săptămână și raportul meu care a fost adoptat în Comisia pentru transport și turism. După ce fiecare comisie de specialitate din Parlamentul European își adoptă raportul de buget estimativ, Comisia pentru bugete și raportorul principal care anul acesta este Victor Negrescu de la PSD, colectează toate pozițiile într-un buget total estimativ și îl înaintează Comisiei Europene. Ulterior acestei etape estimative, Comisia Europeană grupează aceste estimări bugetare în proiectul anual de buget, care este înaintat Parlamentului și Consiliului Europei până la data de 1 septembrie”, a explicat Gheorghe Falcă într-o conferință de presă.
În acest an procedura va fi mai rapidă pentru că suntem la final de mandat, așadar Comisia va publica propunerea sa de buget până la 1 Iulie.
„La nivel de TRAN se vor relua discuțiile și se va întocmi încă un raport pe buget pentru a solicita, dacă este cazul un buget suplimentar pentru anumite linii de finanțare. Pe lângă un raport explicativ al priorităților pentru transport și turism, se depun amendamente bugetare cu sume explicite prin care se solicită creșterea bugetului”, a completat Gheorghe Falcă.
Comisia pentru bugete, raportorul principal și echipa de raportori alternativi din partea fiecărui grup politic, reiau discuțiile cu celelalte comisii de specialitate și se colectează pozițiile principale într-un raport final al Parlamentului European.
Comisia pentru transport și turism recomandă Comisiei pentru bugete, care este o comisie competent includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:
• având în vedere războiul de agresiune ilegal și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei și amenințările drastice la adresa securității la adresa Uniunii, bugetul pentru mobilitatea militară este necesar mai mult ca niciodată;
• creșterea bugetului pentru mobilitatea militară și pentru creșterea capacității infrastructuralii atât în scopuri civile, cât și militare;
• un pachet bugetar adecvat care să răspundă nevoilor strategice, să asigure o rezistență ridicată a infrastructurii și să sprijine tehnologiile și accesul la energie atât pentru transportul militar cât și cel civil;
• sprijin suplimentar financiar pentru finalizarea TEN-T;
• finanțarea agențiilor europene de transport și a întreprinderilor comune (la nivel European avem trei agenții pentru transport - aerian, maritim și feroviar). Întreprinderile comune sunt parteneriate publice-private ale Comisiei Europene și companiile de transport specifice (aerian, maritim și feroviar);
• salută acordul la care au ajuns statele membre ale UE la 30 decembrie 2023 cu privire la eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime cu România și Bulgaria; îndeamnă Comisia să analizeze toate opțiunile posibile pentru a apăra dreptul cetățenilor români și bulgari la liberă circulație, asigurând transportul rutier neîntrerupt și mobilitatea între România și Bulgaria și restul Uniunii, pentru a se asigura că piața unică funcționează pentru toți; invită statele membre să convină asupra aplicării depline a acquis-ului Schengen în România și Bulgaria și să avanseze discuțiile pentru a elimina controalele la frontierele terestre cât mai curând posibil;
• o finanțare specifică din partea UE pentru a sprijini formele sustenabile de turism;
• deficitul de forță de muncă din domeniul transporturilor din UE și solicită, în acest sens, un sprijin suficient pentru siguranța și bunele condiții de muncă ale lucrătorilor din domeniul transporturilor, precum și garantarea finanțării zonelor de parcare sigure și securizate pentru camioane în întreaga UE.