Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „Aderarea României la Spațiul Schengen este o necesitate!”

Franţa a preluat, începând de sâmbătă, Preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni. Este pentru a 13-a oară când acest rol revine Parisului, începând din 1958, şi prima oară din 2008.

Gheorghe Falcă: „Aderarea României la Spațiul Schengen este o necesitate!”
Comentează 0

În acest context, europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a subliniat că „în 2017, prin discursul de la Sorbona, Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron a prezentat noțiunea de «agendă de suveranitate», adică capacitatea Europei de a exista în lume pentru a ne apăra valorile și interesele. Această Agendă Strategică stă la baza priorităților Franței în cele 6 luni în care va asigura Președinția Consiliului Uniunii Europene”.

„În următoarele șase luni, prioritățile președinției franceze se reflectă în deviza: Relansare, putere, apartenență. Relansare, pentru a permite Europei să sprijine tranziția ecologică și cea digitală. Putere, pentru a apăra și promova valorile și interesele noastre. Apartenență, pentru a construi și dezvolta o viziune europeană comună, prin cultură, prin valorile noastre și prin istoria noastră comună.

Potrivit discursului președintelui Franței, Emmanuel Macron, în care a prezentat prioritățile președinției franceze, activitățile președinției se vor axa pe trei domenii principale: urmărirea unei agende pentru suveranitatea europeană, prin care se înțelege capacitatea Europei de a exista în lumea de astăzi și de a-și apăra valorile și interesele construirea unui nou model european de creștere crearea unei Europe mai «umane».

Dacă ar trebui să rezum într-o singură propoziție obiectivul acestei președinții de la 1 ianuarie până la 30 iunie 2022, aș spune că trebuie să trecem de la o Europă a cooperării în interiorul frontierelor noastre la o Europă puternică la nivel mondial, pe deplin suverană, liberă să facă alegeri proprii și stăpână pe soarta sa”, a mai subliniat Gheorghe Falcă.

În continuare, europarlamentarul arădean s-a referit și la Spațiul Schengen: „În prim plan, pentru Președinția franceză se află și reformarea Schengen și stabilirea strategiei de apărare a frontierelor externe ale Uniunii, iar România, gestionează cu responsabilitate şi eficienţă peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene. Totodată, România aplică majoritatea dispoziţiilor acquisului Schengen şi acţionează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuţie semnificativă la însăşi securitatea Spaţiului Schengen. În contextul provocărilor de securitate actuale, finalizarea cât mai urgentă a procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen apare ca o necesitate, o expresie a încrederii în valorile europene dar mai ales un plus de securitate pentru cetăţenii europeni”.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Nici un comentariu!

Momentan nu exista nici un comentariu, doriti sa adaugati unul??

Scrie un comentariu