Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă a făcut bilanțul întâlnirilor pe care delegația Aradului le-a avut săptămâna aceasta la București

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele întâlnirilor pe care le-a avut la București delegația arădeană pe care a condus-o, delegație din care au făcut parte Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, primarul Călin Bibarț, deputatul Glad Varga, senatorul Ioan Cristina și Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al CJA.

Gheorghe Falcă a făcut bilanțul întâlnirilor pe care delegația Aradului le-a avut săptămâna aceasta la București
Comentează 0

Arădenii au avut întâlniri cu conducerile Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Ministerului Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor și Ministerului Educației și Ministerului Mediului. „Prima noastră întâlnire a fost la ANIF. Am discutat despre situația Canalului Mureșel. Am convenit pentru actualizarea unor acte întocmite în urmă cu șase-șapte ani, dar abandonate de PSD. În continuare, urmează să avem întâlniri cu cetățenii, pentru a alege soluțiile tehnice”, a declarat președintele PNL Arad. În continuare, acesta a ținut să menționeze că Aradul va fi vizitat în perioada următoare de ministrul Agriculturii, care se va întâlni cu fermierii din zonă.

Amendament al deputatului Glad Varga pentru descentralizarea fondurilor europene

Următoarea întâlnire a avut loc la Ministerul Fondurilor Europene, unde s-a discutat despre obținerea finanțării europene pentru Centura de SE, Falcă susținând că deputatul Glad Varga a emis în cadrul unei documentații un amendament ce vizează „descentralizarea fondurilor europene și transferul unor proiecte europene în finanțarea pe zona POIM-ului.” Asta, în condițiile în care se impune modificarea legislației. Președintele PNL Arad mai susține că delegația a purtat discuții cu secretarul de stat Marinciuc, fostul director adjunct al ADR Vest, care reprezintă Regiunea de Vest în conducerea ministerului. În ceea ce privește vizita de la Ministerulul Transporturilor, unde s-a discutat despre proiectele Aradului în acest domeniu, europarlamentarul susține că s-a stabilit și data la care ministrul va vizita Aradul, 12 martie. „La Ministerul Educației am prezentat solicitările noastre ca în cazul anumitor clădiri unde nu mai există act educativ să ni se permită schimbarea destinației, în interesul comunității. Și doamna ministru a fost surprinsă de rigiditatea celor din fosta conducere a IȘJ. Să nu ne aducem aminte cine erau inspectori școlari și cât bine au făcut comunității arădene”, a continuat Gheorghe Falcă. Tot la Ministerul Educației s-a discutat despre doua clase care ar fi urmat să fie desființate, una dintre ele de la Liceul Național de Informatică. Din fericire, noua conducere a Ministerului Educației a dat dovadă de înțelegere față de cerințele arădenilor.

În încheiere mai trebuie spus că la Ministerul Mediului s-a discutat despre problemele apărute în colectarea deșeurilor menajere ca urmare a neactualizării prețurilor, fapt care face operatorii să renunțe la contracte. „Putem spune că echipa care s-a deplasat la București și-a îndeplinit obiectivele. Ne vom pregăti de semnarea contractului pentru cele zece tramvaie, încă 19 milioane de euro, proiect pe care l-am anunțat acum o lună de zile. Vom prezenta întreg pachetul de fonduri europene pentru că, dacă facem o analiză a ceea ce se va întâmpla în Arad, se va construi un pod peste Mureș în zona Șaguna, se va construi un alt pod pe proiectul de Centură de SE, iar pe proiectul de tren de medie viteză Arad-Timișoara-Caransebeș se va construi al treilea pod peste Mureș”, a încheiat Falcă.  

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite