Gheorghe Domşa: „Grija noastră a fost şi va fi ca personalul medico-sanitar să fie cât mai bine protejat. Dacă se poate, 100%”
Gheorghe Domșa, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, care este coordonatorul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, constituit la nivelul Prefecturii, a vorbit ieri, în cadrul conferinţei de presă organizate la Consiliul Judeţean, despre ceea ce s-a făcut până acum la Arad şi ceea ce urmează să se facă în continuare din punct de vedere medical pentru câştigarea războiului cu coronavirusul. O atenţie deosebită a fost acordată de Domşa, pe bună dreptate, personalului medical şi stării de spirit a acestuia.
„Grija noastră, încă de la început a fost, este și va fi ca personalul medico-sanitar să fie cât mai bine protejat, dacă se poate să fie protejat 100%, pentru că avem foarte mare nevoie de el, mai ales că nu este nici foarte numeros. Asta nu înseamnă că ne-am gândit să neglijăm traiectoria pacienților din punct de vedere epidemiologic, din punct de vedere al circuitelor. Domnul președinte Cionca a început prin a afirma că există un plan. Este pregătit Spitalul TBC din Grădiște, cu precizarea că acest spital a fost pregătit ca fiind spital TBC. A trebuit să-l readaptăm pentru ceea ce facem acum. La Spitalul din Grădiște sunt internate persoanele care sunt suferinde, sau suspicionate de COVID-19, chiar și cele ce sunt în stare mai gravă și au nevoie de terapie intensivă. A fost foarte dificil, ca din trei secții de terapie intensivă, câte existau la Spitalul Județean să creem a patra, la Spitalul TBC din Grădiște, dar lucrurile au mers, astfel încât spitalul din Grădiște să poată funcționa. În acest moment, ne pregătim și punem la punct circuitele și ce este necesar la Spitalul Municipal, care este a doua variantă și să sperăm că ne oprim aici. Oricum avem în plan să dezvoltăm capacitatea de asistare a bolnavilor, fie la spitalele private, ori în altă locație. În același timp, spitalul de la Ineu va fi un spital de suport. Dacă vor fi cazuri numeroase va prelua bolnavii din zona Valea Crișului, cei cu stadiu ușor. În situația în care se agravează vor fi transferați la Arad”, şi-a început Domşa declaraţia.
Despre echipamentele de protecţie
În continuare, acesta a vorbit despre echipamentele de protecție, menţionând că a fost o perioadă în care aproape toată lumea a fost nemulțumită de calitatea sau de numărul echipamentelor, dar, în opinia sa, lucrurile încep să intre pe un făgaş normal. „Acum pot să spun că numărul este relativ acoperitor. Situația este în dinamică. Vin transporturile, dar nu vin cu cantitatea pe care ne-am dori-o toți”, a mai spus coordonatorul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Primul tester ar putea fi funcţional în două-trei zile
Referindu-se la testări, Domşa a ţinut să precizeze că Grupul de Suport a propus și a decis să se cumpere un număr relativ mare de teste, astfel încât să poată fi testate cât mai multe persoane. „Prin colaborarea Spitalului Județean cu Universitatea de Vest Timișoara, va veni o echipă de la Timișoara, ne vor împrumuta acele componente lipsă obligatorii să funcționeze aparatul ce a venit de vineri în Arad, ne vor da și teste să ne apucăm de testare și personalul care va veni de la Timișoara ne va ajuta la implentarea liniei de testare cu personal de la noi. Cred că în două-trei zile aparatul va fi funcțional. Este un aparat nou. Din câte am observat livrarea a fost făcută cu o piesă importantă, dar mai trebuiau să fie lucruri auxiliare, în alte colete. Acestea se vor aduce de la Timişoara”, a continuat Domşa.
Despre tratament
În ceea ce privește medicamentele ce urmează să fie folosite la Arad, Domşa a reiterat că se va aplica schema de tratament de la Timişoara. Două dintre medicamentele folosite vor fi livrate de către Unifarm, „unde există un stoc rezonabil”, iar cel de al treilea va fi adus de la Bruxelles „pentru toţi pacienţii pe care îi avem”.
„Personalul medical este admirabil”
Gheorghe Domşa a ţinut să precizeze că încrederea ocupă un loc extrem de important în acest război cu coronavirusul.
„Cel mai important lucru în această activitate este încrederea între actorii care participă şi susţinerea reciprocă a acestora. Am avut o şedinţă cu şefii de secţie în curtea Spitalului Judeţean. Am avut o discuţie amicală şi constructivă. Toţi medicii care au avut opinii şi le-au exprimat. Nu există orgolii, nu există ambiţii. Suntem un grup unit, de aceeşi parte a baricadei, să luptăm împotriva acestui flagel. Nu întotdeauna ai posibilitatea să vezi solidaritatea umană la adevărata ei valoare. Zilele astea am văzut şi supărări, am văzut şi tristeţe, la unii am văzut şi panică în rândul personalului medical. Dar personalul medical, în momentul în care te duci şi discuţi cu ei, empatizezi cu ei, astfel încât să se simtă încurajaţi şi protejaţi, este admirabil. Chiar dacă mai există încă teamă, îşi revine şi continuă luptă. Le mulţumesc tuturor, dar în mod special personalului medical din secţiile ATI, medici şi asistente, la care am văzut foarte mult devotament şi foarte multă abnegaţie”, a mai spus Gheorghe Domşa.
Foto: captură video