Gastronomie și istorie (pe pâine) la BATA

scris de Vasile Zărăndan • 13 May 2018 • 1 Comentarii

Etapa Bata a Circuitului Gastronomic Județean a demarat, cum era și firesc, la Primăria Bata, unde amfitrionul zilei, primarul Ion Micurescu, cu talentul oratoric arhicunoscut, a făcut o plastică prezentare a comunei și a prezentat ”planul de bătaie” al zilei.

În continuare tot grupul s-a deplasat la Centrul de Informare și Promovare Turistică, unde în mod ingenios sunt puse în evidență obiectivele locale de potențial interes turistic.

S-a poposit apoi la Școala generală din localitate, școală ce poartă numele arhimandritului Patriche Popescu, iar de acolo, cumva firesc s-a mers la Biserica ortodoxă, în curtea căreia se găsește amenajată o troiță cu două plăci comemorative, reprezentând cei 55 de eroi căzuți în primul război mondial și cei 27 din cel de al doilea război mondial.

Din centrrul de comună grupul s-a deplasat cu autocarul în satul Bulci, la mormântul generalului maghiar Gaal Laszlo, unul dintre cei 15 genarali unguri căzuți la sfârșitul revoluției de la 1848 (13 fiind executați în Cetatea Aradului) în Transilvania, precum și la mormântul mamei lui Antonio Mocioni, contesa Maria de Sztaray-Mocioni, supranumită ”mama săracilor” și care, consecventă principiilor sale de viață (”Weltanschauung”), a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântată printre sărmani, în cimitirul satului Bulci și nu în mausoleul aristrocratic al familiei, de la Foeni.

Ultima bornă a circuitului gastronomic a închis cercul din nou la Bata, la fosta casă de vânătoare a Baronului Antoniu Mocioni (fost mare maerstru de vânătoare al curții regale române), actualmente pensiunea LA BADEA IOANE și unde au fost admirate trofeele de vânătoare, multe dintre ele medaliate cu aur, printre care unul aproape de recordul național, adică la doar 4 mm distanță față de performanța fostului ”vânător suprem” (Nicolae Ceaușescu).

Desigur, pentru ca poveștile vânătorești să fie cât mai credibile, s-a servit o masă bazată pe mâncăruri din vânat, tocăniță de mistreț și alte minunății culinare din sfera cinegetică iar focul din măruntaiele participanților a fost ”stins” cu cea mai premiată apă din România AUR'A (cu componente de aur și argint și un pH cu totul deosebit !) și care, coincidență semnificativă, a fost zilele astea ”apa vie” a Festivalului de film de la Cannes.

Din păcate, savoarea preparatelor oferite de Badea Ion a fost alterată puțin de gustul amar al imaginii Castelului de la Bulci, o ruină asaltată zilnic de vegetația sălbatică și din care abia se mai zărește blazonul.

Care să fie oare blestemul neputinței de a nu ne recondiționa și pune în valoare castelele, cetățile și clădirile istorice? Să fie doar hățișul birocratic al unor legi inepte de vină, sau poate că undeva, în străfundul sufletului nostru urgisit de istorie, mai persistă încă acea ură de SLUGĂ comunistă, care privește de jos în sus, cu ”mânie proletară”, la CASTELELE STĂPÂNILOR?

Vasile Zărăndan