Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gala starurilor de operă arădene la Teatrul de Vară ETHOS

Gala starurilor de operă arădene la Teatrul de Vară ETHOS
Comentează 1

În ziua de 29 iunie, ora 20,00, a fost rândul melomanilor să vină la Teatrul de Vară. Pe scena din curtea Centrului Cultural Judeţean au urcat trei soprane de renume internaţional: Mihaela Işpan, Paula Iancic şi Narcisa Brumar care, acompaniate de Ansamblul Johann Strauss Modern, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia, au interpretat arii din opere şi operete celebre. Moderatorul evenimentului a fost Adrian Cotuna.

Mihaela Ișpan

După ce a absolvit Facultatea de Artă Scenică din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa prof.univ.dr. Alexandru Fărcaş şi lect.univ.dr. Ramona Eremia şi a obţinut şi diploma de masterat cu aceeaşi specializare, mezzosoprana Mihaela Işpan a participat la mai multe cursuri de măiestrie, conduse de Alexandru Farcaş, Mariana Nicolesco, Ion Buzea, Viorica Cortez, Niculina Mirea. De asemenea, în 2002 şi 2003 a urmat cursuri de măiestrie artistică la Internazionale Bach Akademie din Stuttgart.

În stagiunile 2001/2002 şi 2002/2003, Mihaela Işpan a fost colaboratoare a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, în perioada 2005/2006 a fost angajată a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, la catedra de Canto Clasic, iar din stagiunea 2006/2007 este solistă a Operei Naţionale Bucureşti, unde a debutat în rolul Rosina din „Il barbiere di Siviglia” („Bărbierul din Sevilla”) de Gioachino Rossini. De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroase instituţii muzicale din ţară precum Orchestra Naţională Radio, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Filarmonica de Stat din Arad, Filarmonica de Stat „Banatul” din Timişoara, Opera Naţională Română din Timişoara, Corul De Juventute” al Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Mihaela Işpan a câştigat Marele Premiu şi Premiul Publicului la Concursul Naţional de Interpretare Muzicală „Paul Constantinescu” din Ploieşti, în anul 2005.

 

Paula Iancic

 

Și-a început studiile muzicală la Liceul de Arte Sabin Drăgoi din Arad, unde a urmat cursuri de pian și canto. Din 2013 este admisă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și în același an debutează la Opera Națională Română Cluj-Napoca, în rolul Laurettei, din opera Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Colaborarea cu Opera Națională din Cluj-Napoca continuă în 2014 cu rolul Adelei din opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul, iar câteva luni mai târziu cu succesul în rolul Micaelei din opera Carmen de Georges Bizet. În 2015, Paula Iancic are parte de un alt debut, pe aceeași scenă, în rolul Paminei din opera Flautul Fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart.

Începutul lui 2016 îi aduce noi realizări: colaborarea cu Opera Națională din Iași în rolul Musettei din opera La Boheme de Giacomo Puccini și cu Orchestra Română de Tineret aflată sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, pe scena Ateneului Român.

Repertoriul vocal-simfonic al sopranei include lucrări precum  Missa Nelson de Josef  Haydn, Messa Votiva de Matteo Salvi, Missa în sol major D 167 de Franz Schubert, Te Deum de Antonin Dvorak,  Requiem de W.A. Mozart, Magnificat de Baldassare Galuppi, Missa nr.5 în la major D 678 de Franz Schubert și Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven.

Narcisa Brumar

Prim-solistă a Operei Naționale Române Timișoara, s-a născut în 1980 în Drobeta Turnu Severin. În 1997, la numai 17 ani, după câștigarea celor mai importante premii ale concursului „Crizantema de Aur” a decis să îmbrățișeze cariera vocal-lirică. A urmat cursurile Universității de Vest din Timișoara, secția canto. Încă din timpul facultății a fost acceptată în corul Operei Naționale Române din Timișoara. Pașii de debut în cariera solistică i-a făcut după ce a câștigat după o crunta concurență premiul al doilea la prestigiosul concurs de interpretare de la Verviers 2005 (Belgia). Silvia a fost rolul sau de debut după care au urmat alte roluri, primul dintre ele fiind Susanna (Nunta lui Figaro) într-o producție internațională sub auspiciile CEE Musikteather.

De-a lungul timpului a colaborat cu diferite instituții de cultură din țară și de peste hotare. Dintre ele putem aminti: Opera Națională București, Filarmonica „Moldova” Iași, Teatrul Liric Constanța, Opera Nationala din Sarajevo, Bosnia & Herzegovina, Opera Nationala din Zagreb, Croatia, Teatrul “Francesco Cilea”, din Reggio Callabria, Italia, „OpernAir Gars” la Gars am Kamp – 2010 (Austria). De asemenea a efectuat turnee în Olanda, Italia, Germania, Belgia, Austria, Qatar, Coreea de Sud etc.

Timbrul său inconfundabil au făcut-o pe Narcisa Brumar să abordeze un repertoriu extrem de variat, de operă și operetă. Printre rolurile abordate de soprana Narcisa Brumar se enumeră: Mimi, Musetta, Liu, Zerlina, Suzanna, Hanna Glavary, Adela, Rosalinde, Michaela, Rosina, Adina, Marguerite, Violetta Valery, etc.

Activitatea sa în cadrul Operei Naționale Române Timișoara a fost răsplătită nu numai de aplauzele publicului ci și prin câștigarea premiului pentru „Cea mai bună solistă a anului” din stagiunea artistică 2013-2014 atribuit în cadrul Galei premiilor Operelor Naționale.

C. P.

Galerie foto (88)


Scrie un comentariu

trimite