O nouă ediție a Galei Elitelor Arădene
O nouă ediție a Galei Elitelor Arădene va avea loc luna aceasta la Palatul Cultural.
„În vremuri în care lucruri precum viteza și cantitatea se pare că devin mai importante decât calitatea și performanța, în vremuri în care individualismul legat de rezultatele personale devine mai important decât bucuria recunoașterii performanței altuia, în vremuri în care datul din coate este mai des întâlnit decât datul din aripi, ne propunem să aducem o gură de aer proaspăt în comunitatea noastră.
Credem cu tărie că spiritul arădenilor de odinioară, care înțelegeau că niciun singur om nu va putea urca mai sus decât o vor face mai mulți oameni care se încurajează, se recunosc și se susțin reciproc în călătoria lor, este încă viu în comunitatea noastră.
Ne asumăm misiunea de a găsi acei membri ai cetății noastre care merită a fi sărbătoriți pentru contribuția lor la societatea Arădeană și care poate că în ultimii ani au fost trecuți cu vederea, precum și pe aceia care au lăsat individualismul la poarta cetății și își doresc să contribuie după posibilități la această nouă construcție pe care o începem împreună.
Ne dorim ca acest eveniment să reprezinte acel moment din an în care, pentru câteva ore, agitația cotidiană să fie pusă în plan secundar, primând bucuria revederii, sărbătorirea reușitelor și unitatea arădeană.
Ne dorim ca acest eveniment să devină o sursă de energie pentru toți cei care se simt uneori epuizați în efortul lor de a face performanță și poate se întreabă dacă mai are rost ceva pe lumea asta.
Ne dorim ca toți arădenii să fie alături de noi în acest proiect. Știm că împreună vom face mult mai multe lucruri decât separat și vă mulțumim că luați în considerare implicarea în acest proiect. Înseamnă mult pentru noi”, spun organizatorii.
Consiliul pentru Elitele arădene, Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Marea Lojă Națională din România, la inițiativa asociațiilor: Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt, organizează cel mai important eveniment de recunoaștere a valorilor locale, Gala Elitelor Arădene.
Evenimentul este la a doua ediție și își propune, ca alături de Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad, mediul academic și cel de afaceri, să pună în valoare personalitățile locale, arădenii care obțin rezultate deosebite în domeniile în care activeză și să susțină cele mai importante medii de dezvoltare ale societății noastre.
În acest an, evenimentul va avea loc în data de 18 martie 2022, orele 19:00, la Palatul Cultural din Arad. Organizatorii vor acorda 7 premii unor personalități din comunitatea noastră, care au performat în domeniile lor și care merită din plin să fie sărbătorite, fiecare premiu în valoare de 5.000 de lei, după cum urmează:
Premiul Caius Iacob – pentru matematică, științe inginerești;
Premiul Dimitrie Cameniță – pentru științe sociale, economie și antreprenoriat;
Premiul Sever Frențiu – pentru științe umaniste și arte;
Premiul Aurel Ardelean – pentru științe biologice și biomedicale;
Premiul Ștefan Augustin Doinaș - pentru performanțe deosebite în educație;
Premiul Francisc Von Neuman – pentru promovarea imaginii Aradului;
Premiul Special GEA – pentru elitele viitorului.
Acest proiect se bucură de susținerea financiară a celor mai importante companii ce își desfășoară activitatea în județul Arad. Este o recunoaștere a valorilor locale, a activităților pe care o desfășoară în fiecare zi precum și o aducere în fața publicului larg a celor ce ne fac mândri să numim acest loc Arad.
„Credem că este un eveniment pe care Aradul îl merită, credem că cei care vor fi premiați merită acest lucru. Mă bucur că au răspuns prezent cele două universități arădene, Universitatea <> și Universitatea de Vest <>care își vor asuma selecția pentru acordarea premiilor, astfel încât să nu existe nicio discuție și nicio suspiciune. Mă bucur că reușim să organizăm acest eveniment în Arad. Generația actuală și mai ales tânăra generație trebuie să aibă repere la care să se uite cu mândrie mai ales că acestea au dus numele Aradului peste tot în lume”, a declarat primarul Călin Bibarț.