Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fructul CARDIOLOG. Alungă RĂCELILE şi previne ÎMBĂTRÂNIREA

Este un aliment extrem de sănătos care, datorită componentelor nutritive pe care le conţine, acţionează ca un veritabil cardiolog. Totodată, acest fruct ţine deoparte răcelile, previne îmbătrânirea şi alungă stresul.

Fructul CARDIOLOG. Alungă RĂCELILE şi previne ÎMBĂTRÂNIREA
Comentează 0

Kiwi-ul, fructul comestibil al plantelor Actinidia chinensis și Actinidia deliciosa din Asia, poartă denumirea chinezească de Yang Tao (mura sau strugurele gâștei). Istoria „europeană” a fructului a început în Valea Ghang Kiang din Sud-Estul Chinei, de unde în anul 1847 un membru al Societății Regale de Horticultură din Marea Britanie a trimis primele semințe în afara granițelor țării de origine.

Spre deosebire de alte fructe, kiwi conţine cea mai mare concentraţie de vitamina C, un singur fruct asigurând până la 95% din necesarul zilnic al organismului. Este bogat în vitamine, flavonoide şi minerale, iar antioxidanţii pe care îi conţine luptă împotriva procesului de oxidare celulară produs de fumul de ţigară, poluare sau metabolism lent.

Fructul cardiolog: scade tensiunea arterială şi reduce colesterolul
Este responsabil pentru scaderea tensiunii arteriale mari, in special datorita continutului bogat in luteina, un antioxidant puternic ce se regaseste in cantitati impresionante in fructul de kiwi si care s-a dovedit a avea astfel de efecte asupra circulatiei sangvine. În plus, fructul de kiwi poate reduce nivelul de colesterol şi, în consecinţă, riscul de boli cardiovasculare. Cercetatorii au observat că prin consumul a 2-3 kiwi pe zi timp de o lună se reduce nivelul trigliceridelor, unul dintre factorii de risc asociaţi bolilor cardiovasculare.

Tratează problemele de respiraţie şi previne răcelile
Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale fructului kiwi este abilitatea de a uşura respiraţia în cazul astmului şi a respiraţiei şuierătoare. De fapt, kiwi şi celelalte fructe bogate în vitamina C oferă o protecţie semnificativă. În acelaşi timp, nutriţioniştii spun că acest fruct ajută la întărirea imunităţii şi la creşterea rezistenţei organismului la infecţii.

Previne îmbătrânirea
Bogat în antioxidanţi precum vitamina E şi polifenoli, kiwi-ul are proprietatea de a îmbunătăţi elasticitatea pielii şi de a încetini procesul de îmbătrânire. Mai mult, luptă împotriva acţiunii radicalilor liberi, substanţe care accelerează îmbătrânirea pielii.

Menţine organismul sănătos
Fier, magneziu, calciu, vitaminele E, C, B6, crom şi acid folic sunt doar câteva din celelalte substanţe nutritive care se regăsesc în fructele de kiwi şi care au de asemenea un rol esenţial în menţinerea sănătăţii.

Sursa sanatos-online.tk


Scrie un comentariu

trimite