Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

"Frozen", la Centrul de Recuperare și Reabilitare Copii cu Dizabilități Arad

Comentează 0

Centrul de Recuperare și Reabilitare Copii cu Dizabilități al D.G.A.S.P.C. Arad a fost pentru o zi gazda unei inedite competiții sportive adaptate persoanelor cu dizabilități locomotorii. Această inițiativă aparține voluntarilor S.E.V. găzduiți de către Organizația Tinerilor cu Inițiativă în cadrul proiectului “Temerarii”, finanțat de către Comisia Europeană prin Programul Erasmus+.

Participanții au concurat în probe precum aruncatul la coș, popice, trecut printre jaloane și alte jocuri distractive adaptate lor. Mai mult, în deschidere voluntarii au jucat o piesă de teatru adaptată după filmul “Frozen”, dar în care personajul principal era în scaun cu rotile. Doi dintre ei au întreținut publicul cu cântece la chitară, menținând o atmosferă de veselie pe tot parcursul celor două ore de eveniment.

“Datorita efortului voluntarilor dar și al personalului celor două centre acest eveniment a fost un real succes, în special pentru tinerii implicați, cărora a reușit să le aducă un zâmbet larg pe fata”, a declarat Ienci Stelian, coordonator al activității.

La acest eveniment au luat parte beneficiari ai centrului mai sus menționat dar și ai Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii  “Ghiocelul”. Alături de ei au fost voluntari, copii, membri ai familiilor și personalul centrelor. Organizatorii, 4 voluntari din Italia și Spania, și-au dorit să organizeze acest concurs ca o activitate prin care să marcheze finalul celor 5 luni în care au lucrat în România.

Galerie foto (6)


Scrie un comentariu

trimite