Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fostul director de la Pieţe Timişoara, reţinut pe Aeroportul Otopeni. Ionuţ Nasleu, vizat într-un dosar de șantaj

Fostul șef al Serviciului Piețe al primăriei Timișoara, Ionuţ Nasleu, cunoscut pentru postările controversate de pe Facebook, a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni miercuri seară, în momentul în care voia să părăsească țara. Acesta este vizat într-un dosar de ameninţare şi şantaj, deschis ca urmare a unei plângeri făcute de doi jurnaliști.

Fostul director de la Pieţe Timişoara, reţinut pe Aeroportul Otopeni. Ionuţ Nasleu, vizat într-un dosar de șantaj
Comentează 0

Potrivit HotNews.ro, fostul director de la Piețe SA Timișoara a ajuns sub escorta polițiştilor la sediul IPJ Timiş şi a fost audiat de către cei de la Investigații Criminale.

În urma audierii, procurorul de caz a decis reținerea lui Ioan Nasleu pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de şantaj.”Da. I-am făcut plângere penală lui Ioan Nasleu pentru șantaj și amenințare. După ce ani de zile a lansat tot felul de calomnii despre noi în spațiul public, ne-a dat în judecată și a pierdut, Nasleu a trecut la nivelul următor – șantajul. Când i-am cerut un punct de vedere, răspunsul a fost un mesaj de amenințare pentru amândoi. Ni s-a transmis că dacă publicațiile noastre, pressalert.ro și debanat.ro, vor continua să scrie despre ce face va face publică o pretinsă înregistrare compromiţătoare”, au transmis Iulia și Dragoș Boța.

Ionuț Nasleu, directorul Serviciului Piețe al primăriei Timișoara, cunoscut pentru postările controversate de pe Facebook în care a lansat atacuri antisemite împotriva președintelui Klaus Iohannis și a primarului Dominic Fritz, a fost demis de la conducerea instituției cu numai trei zilei în urmă, mai exact pe 23 februarie.

"Fostul consilier personal al primarului precedent și baron peste piețele din Timișoara a dus, în doar doi ani, o societate profitabilă la pierderi financiare de 4,2 milioane de lei, cu dispariții misterioase din gestiune și resurse publice folosite în beneficiu personal. Am cerut Corpului de Control să verifice și informațiile apărute recent în presă și să ia măsurile care se impun. De asemenea, orice încălcare a legii va fi imediat sesizată organelor de cercetare penală. Toți managerii din societățile în subordinea consiliului local care nu pot performa, vor pleca. Nu voi tolera indolența sau folosirea bunurilor publice în scop privat. Nici nu voi accepta o atitudine laxă “las’ că ne vin subvențiile de la primărie”. În locul lor avem nevoie de profesioniști care să muncească cu integritate, cu dexteritate managerială și cu dăruire totală pentru comunitate", scria edilul Timi;oarei, Dominic Fritz într-un mesaj postat pe contul său de Facebook

Sursa: realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite