Foştii premieri Tony Blair şi John Major avertizează că ieşirea din UE ar putea duce la destrămarea Marii Britanii
Eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia, avertizează foştii premieri Tony Blair şi John Major.
"Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară", a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997.
"Cel mai de succes model de uniune din istorie riscă să se destrame pentru totdeauna", a adăugat John Major într-un discurs rostit la Universitatea Ulster, în Londonderry, potrivit Reuters.
"Dacă vom vota în favoarea ieşirii din UE pe 23 iunie, vom pune în pericol viitorul Irlandei de Nord, va fi un parcurs lipsit de raţiune", a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.
Regiunea Scoţia a organizat referendum pe tema apartenenţei la Marea Britanie în 2014, dar 55% dintre alegători au respins independenţa.
În cazul ieşirii Marii Britanii din UE, politicienii scoţieni ar putea organiza un nou referendum proindependenţă, dublat de o întrebare privind aderarea autonomă la Blocul comunitar.
Pe de altă parte, o ieşire a Marii Britanii din UE va însemna reintroducerea controalelor vamale, inclusiv cu Irlanda, generând probleme în regiunea britanică Irlanda de Nord.
Sursa romaniatv.net