Modernul a pătruns peste tot și nu e rău acest lucru atâta timp cât încă se păstrează frumusețea și farmecul unui loc sau a unui lucru, însă dacă acestea sunt date la o parte se va pierde totul ireversibil. Așa s-a întâmplat din păcate și cu satul românesc unde tradiția și frumusețea obiceiurilor au fost înlocuite cu lucruri moderne, fără valoare, sau cel mai trist, fără o valoare sentimentală în cele mai multe cazuri.

De multe ori bunicii noștri sunt cu lacrimi în ochi atunci când povestesc despre obiceiurile și tradițiile satelor unde au crescut și au trăit în tinerețea lor. Sunt tot mai puține satele unde se mai păstrează tradiția, obiceiurile și portul popular românesc, însă nu și în comuna Chisindia, unde fetele și femeile mai îmbracă încă straiul popular la sărbători.

Este un obicei împământenit ca la sărbătoarea „Floriilor” femeile în mod special să mergă la biserică în frumoasele costume populare , unele chiar autentice, păstrate cu sfințenie de la bunici, sau în costume frumos brodate și viu colorate. Urcând  puțin de la Chisindia spre Păiușeni frumosul și tradiția izbesc și mai mult ochiul, odată cu verdele pădurilor.

De obicei  tradiționalul se păstrează cel mai bine în satele mai izolate, așezate pe cursul văilor, cu precădere în zonele de deal și munte. Nicăieri în județul Arad nu este atâta explozie de culoare ca la Păiușeni în ziua de Florii. Este de-a dreptul fascinant să vezi peste tot numai verde, să auzi ciripitul păsărelelor și apa văii păiușenilor șușotind printre pietre, iar pe drum, fete și femei în costume populare venind „făloase” (pentru că „păișănanele” sunt făloase, prin natura lor) spre biserică. Și cum satul se întinde pe o lungime de aproape opt km mulți vin cu mașina la biserică, însă aici este o problemă de multe ori pentru că se „îmboțește” costumul popular, astfel că de multe ori femeile stau în picioare aplecate în mașină, peste bancheta din față până la biserică.

Este parcă ceva desprins din altă lume, o lume frumoasă după care toți cei care am crescut la țară tânjim mereu. Odată ce clopotul bisericii din sat bate numai ce se arată pe drum din sus și din partea de jos a satului fete sau femei tinere sau mai în vârstă îmbrăcate în frumosul port popular „păișănan”, alături de soții și copiii lor.

De asemenea este o bucurie să vezi copilași mici, fetițe sau băieței de câțiva anișori în costum popular cu pălărioară de paie sau cârpă viu colorată pe cap, semn că părinții lor pun accent pe frumusețea straielor populare. Odată intrați în biserică, frumusețea și farmecul culorilor te izbește de la ușă, având impresia că ai intrat într-un muzeu viu al portului popular.

Dacă aceste costumele autentice sunt îmbrăcate de femeile mai în vârstă, costume vechi de peste o sută de ani, pe care bunicile lor le-au îmbrăcat când au fost mirese, fetele mai tinere se îmbracă în costume populare extraordinar de frumos brodate în care culoarea roșu aprins, movul, albastrul și albul predomină. Apoi mai sunt și costumele populare din alte zone ale țării cum este Țara Oașului, sau Bucovina, pentru că o fată din altă zonă odată măritată la Păiușeni și-a adus de acasă și costumul popular, iar acest lucru întregește în mod frumos tradiția de la Păiușeni, iar fetele tinere de multe ori își fac la comandă costume populare din zonele de unde au venit mamele lor, tocmai ca să păstreze acest obicei.

Ce poate fi mai frumos pentru o mamă decât să îți vezi fiica în costumul popular pe care l-ai îmbrăcat cu ani în urmă, fată fiind, la hora satului, duminica? Dar așa cum am spus, femeile din Păiușeni au o mândrie a lor prin portul tradițional și este bine că sunt așa într-o lume în care frumosul și autenticul își pierd din păcate valoarea de la o zi la la alta...

După ce părintele paroh Teodor Tripa face slujba din biserică și fiecare s-a împărtășit și a luat o ramură de salcie, explozia de culoare se mută afară în fața bisericii. Atunci cu greu mai poate trece câte o mașină pe uliță și oriunde te vei uita vei vedea doar costume populare viu colorate care se asortează cu verdele viu de afară, cu pădurea care de puțin timp a înfrunzit.  

Atunci îți vei da seama, trecătorule, că acești oameni încă mai știu să fie oameni, să se bucure de întâlnirea cu semenii lor, trăind într-o lume aprte, o lume în care este loc și de frumos și o vorbă bună, iar frumosele și făloasele „păișănane” își etalează frumusețea costumelor populare, unele purtate pentru prima dată.

La Păiușeni sunt câteva femei cu mână de aur și brodează costume populare pentru că este știut că aici înainte de Florii este forfotă mare cu „tăgășala costumului popular” ca în ziua de Florii toată lumea să fie în biserică frumos îmbrăcată.

Dincolo de toate aceste tradiții, rămâne ca o pagină de istorie acest obicei frumos de Florii (imortalizat prin multe fotografii și video) care sperăm să nu dispară niciodată de pe aceste meleaguri de basm pentru că satul românesc, Păiușeniul în cazul nostru, trebuie să rămână pentru cei tineri un loc drag și sfânt, un loc unic în lume cu vacanțe și amintiri frumoase, iar pentru cei pe care soarta i-a trimis departe, un loc al amintirilor plăcute din tinerețe, unde întotdeauna când se vor întoarce se vor simți ACASĂ.

Cei mai în vârstă vor privi cu nostalgie spre tot ceea ce îi înconjoară, amintindu-și  sau povestind cu drag nepoților cum era atunci când ei erau copii în sat, sau de ce nu, amintindu-și de nopțile cu lună plină când strângeau în brațe cu atâta drag vreo fetișcană sub umbra pădurii, iar care acum se bucură de nepoții care le calcă pe urme.

Depinde de cei tineri cum vor ști să păstreze ceea ce au primit de la bunici și părinți, dar mai ales depinde de ei cum vor păstra pe viitor autenticul și farmecul  satului, pentru că Păiușeniul este într-adevăr un loc de basm.