Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, audiată la DNA

Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, este audiată, joi dimineaţa, la DNA.

Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, audiată la DNA
Comentează 0

Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, Ioana Băsescu a fost citată pentru audieri într-un dosar vizând fapte de corupţie.

Ioana Băsescu a sosit la sediul DNA joi dimineaţa, în jurul orei 08:15, însă nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul instituţiei. Ea a fost însoţită de un avocat.

Deocamdată nu este cunoscut despre ce dosar este vorba în cazul acestei audieri şi nici calitatea Ioanei Băsescu - martor sau suspect.

Nu este, totuşi, prima dată când fiica cea mare a fostului preşedinte dă declaraţii în faţa procurorilor DNA. Ea a mai fost audiată şi în dosarul terenurilor pe care le deţine în comuna Nana, din judeţul Călăraşi.

Pe de altă parte, fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, miercuri seară, acuzaţii dure la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, acuzând-o că a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre fiicele sale.

"Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia din nepoţi, adica va aresta părinţii. Sunt câţiva procurori apropiaţi doamnei Kovesi pe care i-a cărat şi i-a pus consilieri după ce au rezolvat nişte dosare. Nu o să spun nume, dar vă spun acest adevăr, va veni şi acea zi când voi face publice numele", a spus Traian Băsescu la România TV.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite