Este de apreciat faptul că deși agricultura este o ramură a economiei care cere mult sacrificiu și dotări tehnice, iată că mai sunt oameni care duc o luptă continuă nu numai cu capriciile naturii, ci mai ales cu un sistem care nu încurajează fermierul român, ba din contră se mai pune bețe-n roate, așa cum s-a procedat cu vânzarea pământului românesc către cetățeni străini, iar fermierul nostru s-a limitat la cât a putut, având o concurență dură din afară. Astăzi foarte mult pământ, dintre cele mai fertile din România, este pe mâna străinilor. Dar aici este și vina noastră ca români și a guvernărilor care s-au perindat de la  Revoluție încoace. Ne-am vândut pământul pentru care bunicii noștri au luptat de la Cotul Donului până în Munții Tatra, prin gerul iernilor din Rusia, la Stalingrad sau Stepa Calmucă ori prin Cehoslovacia ca noi să avem ce vinde, la un pahar de băutură la bufetul din colț, sau pentru a ne putea cumpăra o rugină de mașină occidentală cu banii primiți pe pământul strămoșesc, iar mai apoi tot noi să lucrăm ca slugi pe pământul care odată era al nostru și al străbunilor noștri.

Din păcate acest lucru va avea și are repercusiuni asupra noastră și a copiilor noștri mulți ani de acum încolo, însă cei mai vinovați sunt acei guvernanți care au făcut în așa fel încât pământul țării să se poată vinde bucată cu bucată. La ora actuală foarte mult pământ din Ardeal (ATENȚIEI!!! din Ardeal) este vândut străinilor. Nu ne vindem țara, dar am dat-o bucată cu bucată ca pe un puzzle. Dar lăsând la o parte acest aspect trist pentru noi, este totuși o bucurie astăzi să auzim că mai sunt fermieri români care au reușit în agricultură, și acest lucru este un câștig cât de mic pentru noi ca țară. Poate totuși într-o zi, Guvernul se va gândi să pună produsele agricole românești, înaintea importurilor, pentru că nu e normal să importe ceea ce se poate produce în România.

Am vizitat ferma domnului Florin Dragoș din Aluniș cu dorința nu de a-i face dânsului reclamă, ci de a arăta copiilor noștri ce înseamnă a fi un fermier adevărat în România, ce înseamnă a munci pământul, ce înseamnă munca la o fermă mixtă agro-zootehnică de mari proporții, pentru că Florin Dragoș nu numai că a făcut eforturi mari pentru a se dota cu utilaje performante, dar lucrează 2.800 de hectare pământ arabil și nu numai la Frumușeni și Aluniș, ci și la Zăbrani (cca.100 hectare), la Archiș, (cca. 230 hectare), la Beliu și binențeles la Seliște, de unde își trage rădăcinile, pentru că nu a putut lăsa nici pământul părinților în paragină, deși asta implică costuri suplimentare de transport pentru utilaje și nu e ușor lucru să transporți utilajele din Aluniș la Archiș sau Seliște dar o face, din dragoste pentru pământ și pentru părinți.

Pe lângă toate acestea mai crește 300 de vaci și viței, însă mai are și 370 de oi mame din rasa ROMANOV o rasă de oi rezistente la frig, o rasă de oi originale de pe Volga Superioară din Rusia. Dânsul le-a achiziționat din Cehia și ne-a făcut o precizare: „carnea acestor oi nu miroase a oaie și mai mult, fată tot la 14 luni trei sau patru miei”, de aceea cred că în viitorul apropiat carnea acestor ovine se va comercializa tot mai mult prin magazine. E mult, e puțin, doar dînsul poate spune însă munca la o fermă de așa dimensiuni cere multă dăruire, să știi să asculți ,,glasul pământului” și să fii acolo zi și noapte, atunci când spicul grâului îți spune că „trebuie să intre combina în lan”. „Nu există sărbătoare sau duminică atunci când începe recoltatul, fie la grâu, floare sau porumb, nu există nimic altceva decât hederul combinei supravegheat prin luneta cabinei înghițind lacom spicele grâului sau melcul combinei atunci când descarcă boabele grâului din buncăr în imensele remorci”, afirmă fermierul.

Este o muncă continuă, zi și noapte, dar o muncă care aduce atât bani, cât și satisfacții. Împreună cu angajații, Florin Dragoș muncește zi lumină, iar atunci când este necesar este ajutat și de tatăl său, Vichentie Dragoș, care a lucrat o viață șofer la ITA, iar acum la aproape 72 de ani, se urcă pe tractor sau pe camion la transport de cereale.

L-am întrebat pe Vichentie Dragoș dacă nu s-a săturat după atâția ani la volan și mi-a răspuns foarte hotârât: „Îmi place să conduc și acum, nu m-am săturat, chiar dacă am aproape 72 de ani, nu mai sunt eu ca la 30 de ani dar nu mă las”. M-am uitat la el cum cobora și urca în cabina basculantei de cereale și nu-mi venea a crede că la 72 de ani se mișcă așa vioi. Pe mulți dintre noi munca ne ține în viață, iar pe unii ... „cuvioasa lene”.

Am vizitat și parcul de utilaje și am rămas profund impresionat de tractoarele și combinele de recoltat precum și de alte agregate și utilaje din curtea fermei. Două combine Claas lexion pe șenile de cauciuc dintre care una cu tracțiune integrală și una pe roți, precum și trei combine marca Case pe roți, două tractoare marca John Deere, un tractor Fendt și un tractor New Holland, însă vârful de lance îl reprezintă un tractor uriaș pe șenile de cauciuc marca John Deere de ...570 cp. Dar la urma urmei, factorul uman contează cel mai mult, oamenii cu care lucrează, meseriașii, pentru că astfel de utilaje nu pot fi date pe mâna oricui, iar oamenii lucrează toți ca într-o familie, pentru că așa sunt tratați de Florin Dragoș, ca o familie, și asta contează enorm de mult. Nu poți să tratezi un om ca pe un câine și să dea randament maxim, însă dacă îți tratezi subordonații ca pe o familie este cu totul altceva, și tocmai acel „ceva” există în ferma lui Florin Dragoș.

Am văzut și zootehnia cu staulul pentru văcuțe ori tineret bovin și gândul meu s-a dus cu câteva zeci de ani în urmă la ceea ce avea România cândva. Am privit nostalgic, dar bucuros că încă mai avem ce arăta copiilor noștrii care nu înțeleg că odată România avea de toate, dar mai ales nu era sluga străinilor. Copii noștrii nu pot să înțeleagă pentru că nu au trăit acele vremi, cu bune și cu rele și poate că cea mai bună lecție pentru ei ar fi o vizită la o fermă indiferent unde este acea fermă, să vadă ce înseamnă a crește animale sau a lucra pământul, sau poate atunci când au programul „Școala altfel” ar fi foarte educativ să viziteze o fermă agro-zootehnică, cu mult mai educativă decât vizita la un mall în Arad sau Timișoara. Este de datoria noastră să-i educăm spre muncă, să vadă o altă lume, să vadă cum au trăit bunicii lor din munca pământului și nu se știe niciodată, poate că unii dintre ei se vor orienta spre acest segment de activitate care le va aduce atât profit material, cât și satisfacții sufletești, dar dincolo de toate acestea, ca fermier ești un om liber, nu ești legat de un scaun de birou, ești propriul tău stăpân, iar atunci când înveți să asculți „ glasul pământului” cu siguranță nu vei mai dori traiul de la oraș.

Nu pot să închei înainte de a-i ruga pe toți cei care mai au încă pământul de la bunici, pământul pentru care bunicii noștrii au ajuns la Odessa cu arma în mână sau la Cotul Donului, iar unii dintre ei nu s-au mai întors acasă: ,,NU VINDEȚI NICI O PALMĂ DE PĂMÂNT, nu dați străinilor ce este al vostru, pentru că veți ajunge voi și copiii voștri slugi la alții și veți lupta apoi pentru idealurile altora nu pentru ale voastre”.