“Familia Ibsen” – un nou proiect teatral la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”
1 martie. Aceasta este data la care șapte actrițe ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad voi intra oficial în... Familia Ibsen. Este vorba despre un nou proiect teatral care va vedea lumina rampei în debutul “Săptămânii comediei”. Noul spectacol, care poartă semnătura regizorală a lui Cristian Ban, este inspirat din textele și viața lui Henrik Ibsen.
„Am pornit demersul nostru pornind de la texte precum “Nora”, „Femeia mării”, „Hedda Gabler” si „Strigoii”, dar și de la elemente din viața lui Ibsen. La toate acestea am adaugat multe lucruri citite despre femeile care l-au inspirat, despre cum erau privite acestea, în Norvegia, în secolul XIX. Ceea ce ne dorim este să realizăm un soi de oglindă între societatea de atunci în care femeile erau în stare să facă gesturi cu adevărat îndrăznețe pentru epocă – să divorțeze, să împrumute bani fără acordul soțului, lucruri care atunci erau de neimaginat – și societatea de acum.” – spune regizorul Cristian Ban
Scenariul care stă la baza noii montări este unul colectiv și poartă semnătura regizorului Cristian Ban și a actrițelor: Alina Vasiljević, Iulia Dinu, Cecilia Lucanu Donat, Angela Petrean Varjasi, Iulia Pop Dragoș, Roxana Sabău și Carmen Vlaga Bogdan.
“Scrierea efectivă a textului am facut-o și o fac încă împreună cu actrițele din distribuție. E un lucru pe care nu orice actor și nu orice trupă poate să o facă. Dar la Arad lucrez deja a patra oară (nr. Cristian Ban a mai montat spectacolele “Orașul nostru”, „Ai mei erau super” și „Să ne cunoaștem mai bine”) și știu că aici se poate. Știu că aici pot să risc proiecte din acestea de bungee jumping fără coardă. Sper ca și de data aceasta mesajul nostru să ajungă la public așa cum ne dorim.” - declară Cristian Ban
“E o muncă de căutare care… stârnește mai mult decât orice alt proiect. Cristian Ban și-a dorit să facă astfel de spectacole și eu am mizat pe asta. Iar proiectele care au ieșit la lume până acum și care au urmat această… rețetă au demonstrat că pariul a fost unul câștigat.” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic Ioan Slavici.
Premiera noului proiect teatral are loc în 1 martie, la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. Biletele se pot achiziționa fie de la casieria TCISA, fie online pe www.biletmaster.ro.