Facturi mai scumpe cu 80% la gaze. „În loc să inundăm piaţa cu gaz intern, am creat mecanismul perfect de scumpire”
Facturile la gaze s-ar putea scumpi cu 80 la sută, avertizează specialiştii. Preţul gazelor a explodat pe piaţa internaţională. De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pe bursa de la Viena, pentru ultimul trimestru se încheie la peste 47 de euro pe MWh.
Facturi mai scumpe cu 80% la gaze. Potrivit specialiştilor, cuplarea preţului din producţia internă de gaze la preţul bursei de la Viena fără stabilirea unui mecanism clar de protecţie a consumatorilor vulnerabili, expune România, în prag de sezon rece, la o creştere a facturilor de circa 80%.
Producţia internă continuă să scadă, consumul având o revenire peste aşteptări, lucru care nu dă timp pentru umplerea depozitelor pentru iarnă.
„Noi în loc să inundăm piaţa cu gaz intern, am creat mecanismul perfect de scumpire“, spun oamenii din piaţă, potrivit Mediafax.
Conform unor calcule ZF făcute pe baza datelor din rapoartele ANRE, situaţia este alarmantă pe piaţa gazelor. În primele cinci luni ale anului consumul intern a crescut cu aproape 10%, importurile din Rusia s-au majorat cu peste 20%, exporturile de gaze din România, unde intră şi tranzitul, au crescut de circa 20 de ori, iar producţia internă a scăzut.
Pe pieţele internaţionale, preţul a explodat. De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pe bursa de la Viena, CEGH, pentru ultimul trimestru se încheie la peste 47 de euro pe MWh.
Analiza preţurilor din noile abonamente lansare de furnizorii de gaze arată că scumpirile cu care s-ar putea confrunta populaţia sunt şi de 80% faţă de anul trecut.
Raluca Turcan aruncă vina pe PSD pentru prețurile record la gaze. Ministrul Muncii a spus că aceste creșteri vin după deciziile luate de Guvernul PSD în 2018.
”Avem, în momentul de față, un preț record la gaz, din ultimii 10 ani de zile. Factura pe care o plătesc românii acum este generată și de contextul național, dar și de deciziile anterioare. Și dați-mi voie să vă fac două mențiuni pe care unii le trec cu vederea.
Vreau să știți că în anul 2018, Guvernul de atunci a blocat exploatările la Marea Neagră în condițiile în care anul acesta, dacă nu ar fi fost blocate exploatările la Marea Neagră, am fi putut avea desfacere de vânzare de gaz din perimetrul național”, a declarat Raluca Turcan la Antena 3.
Sursa: romaniatv.net