Fabry – omul meciului dintre UTA și Craiova lui Mititelu, dar și în echipa etapei
Meciul de sâmbătă cu Craiova lui Mititelu a fost de bun augur pentru Andrej Fabry. Mijlocașul slovac a marcat cel de al șaselea gol pentru Bătrâna Doamnă, a fost declarat omul meciului și apoi a fost inclus și în echipa etapei.
Dar iată cum arată cel mai bun unsprezece al etapei cu numărul 29, în viziunea Ligii Profesioniste de Fotbal, potrivit lpf.ro.
PORTAR
Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova) - A avut două intervenţii importante în momente cheie, prin care a dat încredere echipei;
FUNDAŞI
Bogdan Oteliţă (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - Titularizat pentru a 18-a oară în acest sezon, şi-a trecut în cont prima pasă de gol în SuperLigă;
Lucas Masoero (Universitatea Cluj) - Cu fundaşul argentinian în centrul defensivei, clujenii au depăşit 400 de minute consecutive fără gol încasat;
Arlind Ajeti (CFR 1907 Cluj) - Internaţionalul albanez a marcat golul în urma căruia CFR Cluj s-a întors din deplasarea de la Ovidiu cu un punct;
Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - Probabil, cel mai bun meci de la revenirea la Sf. Gheorghe. A dominat întreg flancul stâng;
MIJLOCAŞI
Andrej Fabry (UTA Arad) - Gol şi pasă decisivă în victoria care o păstrează pe UTA Arad în lupta pentru un loc în play-off;
Alessandro Murgia (FC Hermannstadt) - A pasat decisiv la primul gol înscris de sibieni. A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului;
Cosmin Matei (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) -A arătat că este un jucător cu glezna fină. A scos penalty-ul care a deschis drumul covăsnenilor spre victorie şi a marcat un gol frumos;
ATACANŢI
Marius Ştefănescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - Graţie dublei reuşite în ultima etapă, a ajuns la 10 goluri în campionatul curent, fiind golgheterul grupării din Sf. Gheorghe;
Ianis Stoica (FC Hermannstadt) - A marcat primele goluri în tricoul sibienilor. Are 14 reuşite în 75 de prezenţe în SuperLigă;
Alexandru Mitrţă (Universitatea Craiova) - Un jucător de 10! A marcat al 10-lea gol în campionatul curent, în care este şi liderul din clasamentul pasatorilor decisivi tot cu 10 reușite;
ANTRENORUL ETAPEI
Elias Charalambous (FCSB - FOTO) - A gestionat perfect prima perioadă cu etapă intermediară din acest an, gruparea roş-albastră fiind singura care a luat nouă puncte din ultimele trei runde.
Sursa foto: Facebook UTA Arad