Exemple mici pentru un viitor mai bun
Împotriva neajunsurilor din societatea de astăzi se poate lupta cu arme aparent simple: zâmbete pe buze, mult entuziasm, optimism şi încredere în forţa de a muta munţii prin credinţa cât un grăunte de muştar. Marți, 17 octombrie 2017, elevii ciclului primar din cadrul Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn – Arad, au fost implicați în campania „Maratonul artistic pentru spital”. Campania este organizată de Cetatea Voluntarilor din Arad şi are ca scop strângerea de fonduri pentru reabilitarea compartimentului de Boli Infecțioase Copii, din cadrul Spitalului Judeţean Arad. Elevii claselor pregătitoare, I, a II-a și a IV-a au vizionat un spectacol interactiv, în urma căruia au fost recompensați cu baloane. Acţiunea susţinută de părinţi şi de cadre didactice s-a finalizat cu o donaţie de 4.182 lei