Eveniment la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Comunitatea academică a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad i-a conferit vineri, în cadrul unei ceremonii speciale, titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, doamnei Aniela Mladin, directorul general al Guala Pack Romania.
Au fost prezenți la eveniment președintele CJA, Iustin Cionca, membri ai comunității academice, parlamentari arădeni, primari, prieteni și apropiați ai doamnei Mladin.
„Distincția pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a conferit-o doamnei Aniela Mladin este o expresie a susținerii pe care comunitatea academică o are pentru proiectele și inițiativele sociale menite să contribuie la binele societății. În opinia noastră fiecare om, care pune binele comunității mai presus de cel personal, care investește timp, energie și resurse pentru a clădi ceva mai bun pentru aproapele său, merită apreciere și recunoaștere din partea mediului academic” a precizat rectorul UAV, Ramona Lile.
Aniela Mladin, un manager de top din județul Arad, a demonstrat de-a lungul anilor o implicare activă în proiectele societății civile, în activități de voluntariat. Un lider în fapte bune care a punctat foarte multe realizări, dintre care menționăm: reabilitarea a numeroase spații de învățământ, renovarea întregului compartiment de boli infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, reabilitarea secțiilor de pediatrie 1 și 2, reabilitarea secției de neonatologie a maternității, multe acțiuni de susținere a diferitelor evenimente sportive sau culturale.