Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Europarlamentare 2019: Irlanda şi Cehia votează vineri. În Olanda, Frans Timmermans a câştigat alegerile, iar în Anglia euroscepticii

Irlanda votează vineri la alegerile europarlamentare. Este a treia ţară UE în care se desfăşoară scrutinul european, după Olanda şi Anglia. În Olanda, partidul lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a obţinut o victorie surpriză la alegeri, în vreme ce în Anglia sondajele îi dau câştigători pe euroscepticii lui Nigel Farage.

Europarlamentare 2019: Irlanda şi Cehia votează vineri. În Olanda, Frans Timmermans a câştigat alegerile, iar în Anglia euroscepticii
Comentează 0

Irlandezii votează vineri laalegerile pentru Parlamentul European, un scrutin aflat sub semnul Brexit-ului, date fiind îngrijorările privind consecinţele economice ale ieşirii Marii Britanii, cel mai important partener comercial al ţării, din Uniunea Europeană, transmit AFP şi dpa.

Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 07:00, iar rezultatele sunt aşteptate abia luni.

Majoritatea partidelor s-au mobilizat intens pentru acest scrutin.

Toate formaţiunile vor să atenueze consecinţele pentru economia irlandeză ale Brexit-ului, ce ar urma să aibă loc cel târziu la 31 octombrie.

Irlanda are 12 reprezentanţi în parlamentul de la Strasbourg, dar îi vor reveni încă doi după ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE.

La precedentele alegeri europene din 2014, participarea la vot în Irlanda a fost de 52%.

În acest an, ea ar putea fi chiar mai ridicată, sub impulsul unui referendum ce are loc simultan pe tema relaxării legislaţiei privind divorţul.

În Cehia votul durează două zile

Tot vineri începe scrutinul şi în Cehia, numai că, spre deosebire de Irlanda, în Cehia, procesul electoral durează două zile şi se va termina sâmbătă. 

Frans Timmermans, victorie-surpriză la alegerile din Olanda - sondaj

Partidul Muncii (Partij van de Arbeid, PvdA) olandez a obţinut o victorie-surpriză în alegerile europene, joi, în Olanda, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, relatează Reuters.

Este vorba despre o surpriză pentru lista al cărei cap este vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Frans Timmermans, scrie Reuters.

Partidul Popular Liberal şi Democrat (VVD) al premierului Mark Rutte este creditat pe poziţia a doua, devansând cu mult Formului pentru Democraţie al naţionalistului Thierry Baudet.

Potrivit acestui exit-poll, realizat de Ipsos şi publicat imediat după închiderea secţiilor de votare de către radiodifuzorul olandez NOS, laburiştii sunt creditaţi cu cinci dintre cele 26 de mandate europene olandeze, iar formaţiunea lui Rutte cu până la patru mandate, relatează The Associated Press.

Două partide populiste sunt creditate cu patru mandate în total. - Formul pentru Democraţie (FvD), care participă prima oară în scrutinul european,  este creditat cu trei mandate, iar Partidul Libertăţii (PVV) al lui Gert Wilders cu unul - pierzând astfel trei din câte a avut în legislatura încheiată.

În acest sondaj, alegători din 35 de secţii de votare din întreaga ţară au fost invitaţi să repete votul pe un buletin-fantomă. Rezultatul a fost extrapolat în vederea unei imagini de ansamblu, cu o marjă de eroare de un mandat.

Sursa: rtv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite