Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ETERNELE MIZERII PSD-ISTE DE CAMPANIE (P)

Dezminițim categoric faptul că PNL Arad a avut vreo implicare în organizarea festivității pomului de Crăciun din data de 06 decembrie, în urma căreia au fost împărțite cadouri și dulciuri copiilor prezenți. Fiind vorba de o acțiune a Primăriei Arad, cu siguranță că funcționarii acestei instituții vor clarifica pretinsul incident al dulciurilor alterate.

ETERNELE MIZERII PSD-ISTE DE CAMPANIE (P)
Comentează 1

Pe de altă parte, încercarea de a discredita Partidul Național Liberal de către două publicații online apropiate de PSD nu reprezintă altceva decât aceeași strategie a PSD și anume de a arunca noroi în orice inițiativă a administrației Aradului și totodată în adversarii lor politici, sperând că astfel membri PSD vor masca lipsa lor totală de idei, proiecte și acțiuni destinate arădenilor.

Într-o campanie electorală în care nu au reușit să le explice locuitorilor acestui oraș ce vor să facă pentru ei și de ce nu au făcut nimic pentru Arad în ultimii 13 ani, pesediștii și prietenii lor își arată din nou limitele pe care cu toții le-am putut observa în toți acești ani apelând la armele lor de tradiție – insulta și diversiunea.

Suntem convinși că arădenii au deja maturitatea de a discerne între atacuri ieftine de campanie marca PSD și temele reale care ar fi trebuit să fie discutate în această perioadă electorală, teme de care PSD fuge pentru că nu are oamenii pregătiți care să ofere răspunsurile și soluțiile necesare.

În încheiere arătăm că PNL Arad a demarat demersurile pentru chemarea în judecată a autorilor acestor materiale calomniatoare în vederea reparării prejudiciului de imagine pe care ni l-au produs.

 

COMANDAT DE : PNL ARAD

REALIZAT DE : S.C. LEXUS PUBLICITATE SRL

COD MANDATAR FINANCIAR : 11160004

 


Scrie un comentariu

trimite