Eroii şi înaintaşii români comemoraţi în trei localităţi din Ungaria
La data de 1 noiembrie 2021, Consulatul General al României, reprezentat prin Florin Vasiloni, consul general, a participat la ceremoniile desfăşurate în localităţile Micherechi (Mehkerek), Şercad (Sarkad) şi Jula (Gyula) (jud. Bekes), cu prilejul sărbătorii “Ziua morţilor“ (Sărbătoarea tuturor sfinţilor, tradiţională în creştinătatea occidentală), în preajma Zilei Armatei Române.
La Micherechi, în prezenţa multor localnici, a unei grupe de militari ungari de la Unitatea Militară din Bekescsaba, a reprezentanţilor primăriei locale, au fost depuse coroane de flori la monumentul ostaşilor români din cimitirul localităţii, căzuţi în septembrie 1944 în luptele purtate după trecerea frontierei româno-ungare; la “Monumentul strămoşilor”, (monument ridicat în cinstea primilor preoţi români din localitate, donaţie a regretatului pr. Nicolae Bordaşiu din Bucureşti), la mormântul generalului-maior Toader Borszeki (de origine etnic român in Micherechi, fost adjunct al Statului Major al Forţelor Terestre ale Ungariei), la placa omagială închinată maeştrilor artei populare din Micherechi, Gheorghe Nistor şi Teodor Covaci şi la monumentul celor 52 de ostaşi ungari, etnici români din Micherechi, căzuţi în cel de-al doilea război mondial, aflat în centrul localităţii, lângă primărie. Elevi ai şcolii din Micherechi au prezentat cu această ocazie programe de poezii.
Au depus coroane Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Szebellédi Zoltán, vicepreşedintele Consiliului Judeţean; Tat Margit, primarul comunei Micherechi,; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), conducerea şcolii şi grădiniţei din localitate, reprezentanţi ai altor instituţii locale, ş.a. Preotul Visarion Tuderici, secretar al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria (EORU), a oficiat slujbe de pomenire a eroilor.
În aceeaşi zi, consulul general Florin Vasiloni a fost primit în mod oficial, la sediul Primăriei Sarkad, de către conducerea acesteia. În cadrul acestei discuţii, primarul Istvan Mokan, a vorbit despre realizările oraşului din ultima perioadă. Oficialii au participat la o ceremonie religioasă, urmată de depuneri de coroane de flori la monumentul ostaşilor români neidentificaţi, şapte la număr, căzuţi în septembrie 1944 în luptele purtate după trecerea frontierei româno-ungare. Monumentul, ridicat în urmă cu câţiva ani prin grija Autoguvernării Române din Sarkad în cimitirul orăşenesc nou, este situat alături de un altul dedicat soldaţilor ungari căzuţi în zonă şi de un obelisc în cinstea soldaţilor sovietici decedaţi, mutat după 1990 din centrul oraşului Sarkad. Au depus coroane consulul general Florin Vasiloni; Istvan Mokan, primarul oraşului Sarkad; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); Ioan Tat, preşedintele Autoguvernării Române din Sarkad ş.a. PS Siluan, episcopul Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria (EORU) a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. La manifestare a participat cu o rugăciune şi Karoly Karsai, preotul catolic din Sarkad, oroginar din România. La manifestare au participat şi alţi reprezentanţi ai primăriei locale, dar şi alţi locuitori din Şercad, mulţi dintre ei membri ai Autoguvernării Româneşti din localitate.
În aceiaşi zi, în cimitirul din cartierul “Oraşul mic românesc din Gyula”, a avut loc un serviciu religios comemorativ, cu depunere de coroane de flori, organizat în memoria eroilor români, dar şi a lui Simion Pop, fost ambasador al României în Ungaria, în perioada 1990-1992. Slujba a fost celebrată de către PS Siluan, episcopul EORU, însoţit de către pr. Petru Puşcaş, parohul Bisericii “Sf. Parascheva” din Gyula. A fost evocată regretatului diplomat, jurnalist şi scriitor, decedat şi înmormântat în cimitirul din Gyula în luna mai 2008. Au depus coroane de flori
Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU. https://youtu.be/zDUN3U_tZXA