Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Echipele de juniori E , Academia Brosovszky și UTA 2 , au dovedit astăzi că sunt cele mai bune din seria lor

Echipele de juniori E , Academia Brosovszky și UTA 2 , au dovedit astăzi că sunt cele mai bune din seria lor
Comentează 0


 Pe terenul CPL  din Grădiște, astăzi, de la ora 16,30, ocupanta locului I UTA 2  și cea de pe locul al doilea , Academia Broșovszky au oferit părinților și spectatorilor prezenți un meci deosebit de dinamic , încheiat cu o remiză albă, 0-0.
Gazdele aveau nevoie de o victorie pentru a trece pe primul loc, însă apărarea echipei antrenate de Abdoulay Diarra , în frunte cu talentatul David Berar , a fost de netrecut,cu toate acțiunile periculoase care l-au avut în prim plan pe agerul Raul Ioniac, așa cum, nici poarta Academiei , în care s-a aflat excelentul Nyari Szilveszter, nu a putu fi penetrată pe perioada celor două reprize de câte 30 de minute fiecare.
UTA 2 a dominat per ansamblu meciul, mai ales în prima jumătate a reprizei întâi, dar și o perioadă lungă de timp din repriza a doua, când Deyan Leș, Popa Leca Andrei și Bota Ciprian au ratat ocazii monumentale, trimițând mingea pe lângă poartă de la 2-3 m , în minutele 20,22, 27 , ratări punctate cu contratacuri tăioase ale gazdelor.
În repriza a doua , seria ratărilor continuă, ajungându-se ca spre finalul meciului să se joace cu garda deschisă., acțiunile ofensive perindându-se când la o poartă când la alta.
Min. 37, Șut moale al lui Deyan Leș. Min. 38 Szabo de la Academia, șutează puțin pe lângă poartă. În același minut portarul gazdelor, Nyari , scoate spectaculos un șut al lui Luca Andrei. Min. 41 , corner pentru gazde, cap Albert Ardelean, peste poartă. Min. 45, ocazie imensă pentru Deyan Leș, șut pe lângă poartă din 3 m. Min. 47, șut Cristi Bota, mingea fiind deviată cu vârful degetelor de bravul portar Nyari. În același mint, șut Bota, mingea fiind deviată de Leș în bară. Min. 51, centrare Leca Andrei Popa, Leș nu ajunge să împingă mingea în poartă din 2 m.
Încet, încet s-a întunecat, iar meciul a luat sfârșit cu scorul de 0-0, scor ce o menține pe UTA 2 pe primul loc al clasamentului seriei B juniori E, din campionatul județean Arad.
Au arbitrat Emanuel Călindruț și Patrick Dehelean

Iată loturile celor două cluburi:

Academia Brosovszky: Nyari, Buzuriu, Drapac, Basa, Ungur, Ioniac, Farago, Ardelean, Szabo, Blaj, CCsibi, Mercea
Antrenori: Mihuț Toader și Vasile Gerogiu

UTA 2: Contra, Berar, Buza, BUndik, Popa Leca , Bota, Leș, Iordăchescu, Aslău, Bokse, Schreiber, Vid.
Antrenor: Abdoulaye Diarra.

Galerie foto (23)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite