UE lângă România: Echipamante de protecție cumpărate în urma unei proceduri comune lansate de Comisia Europeană
Comisia Europeană a anunțat, la începutul lunii, desfășurarea unei proceduri comune de achiziții publice pentru cumpărarea de echipamente de protecție (măști, ochelari, costume de protecție etc).
Achiziția propriu-zisă pentru majoritatea echipamentelor în cauză a fost lansată cu o săptămână în urmă, pe 17 martie, în timp ce o cerere de măști a fost lansată pe 28 februarie.
Procedura este următoarea: Comisia Europeană transmite invitații de participare la o depunere de oferte mai multor producători mondiali, scopul fiind ca, prin achiziționarea unei cantități mai mari de materiale, să se obțină condiții mai avantajoase. Statele membre își anunță intenția de a participa la această procedură de achiziții și transmit un necesar de materiale/produse, iar apoi Comisia solicită oferte.
Pe 24 martie, Comisia Europeană a anunțat că procedura s-a finalizat și că producătorii au transmis oferte care acoperă sau chiar depășesc necesarul de echipamente pe care statele membre l-au transmis către Comisie. Ofertele sunt în curs de evaluare, iar contractele vor fi, cel mai probabil, semnate în următoarele zile.