Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

E bătut în cuie: CJA a aprobat preluarea clădirilor fostului Spital Municipal

Consiliul Județean Arad preia toate clădirile fostului Spital Municipal de la Primăria Arad. În ședința extraordinară de astăzi, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre pentru declararea unor bunuri de interes public județean, majorarea patrimoniului public al Județului Arad și constituirea dreptului de administrare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad asupra acestora.

E bătut în cuie: CJA a aprobat preluarea clădirilor fostului Spital Municipal
Comentează 0

Preluarea clădirilor este necesară, ca administratorul Spitalului, Consiliul Județean, să le poată gestiona mai ușor, și nu prin intermediul Primăriei. Nu este o chestiune de orgoliu, ci una care ține de buna funcționare a Spitalului, luarea mai rapidă a deciziilor și executarea mai rapidă a lucrărilor necesare.

„Prin înțelegerea pe care am avut-o cu Primăria Arad, am convenit preluarea întregii clădiri a Spitalului Municipal, urmând ca Primăria că participe la finanțarea unor cheltuieli ale spitalului. Consider că așa este firesc, să există un parteneriat între cele două administrații pentru binele și sănătatea arădenilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

Un scurt istoric al unirii celor două spitale

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost înființat în anul 1981, ca unitate medicală care să deservească populația județului Arad, în municipiu, la acea vreme existând, încă un spital public – Spitalul Clinic Municipal Arad – destinat populației municipiului.

În 2011, ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 359/06.04.2011 a avut loc reorganizarea unităților medicale publice, cu paturi, de pe raza județului Arad, iar Spitalul Clinic Municipal Arad și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” au devenit structuri ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, care este subordonat Consiliului Județean Arad.

Prin Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 40/10.02.2011 s-a aprobat preluarea managementului asistenţei medicale cu privire la Spitalul Clinic Municipal Arad şi însuşirea protocolului de predare – preluare încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad şi Consiliul Judeţean Arad.

Prin Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 49/11.02.2022 s-a solicitat Consiliului Local al Municipiului Arad trecerea unor bunuri din domeniul public al Municipiului Arad în domeniul public al Județului Arad.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/14.02.2022 s-a aprobat trecerea unor bunuri imobile din proprietatea publică a Municipiului Arad în proprietatea publică a Județului Arad și participarea Municipiului Arad la finanțarea unor cheltuieli ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Prin protocolul încheiat între Județul Arad și Municipiul Arad s-au transferat în proprietatea publică a Județului Arad bunuri în valoare totală de 45.392.730,67 lei.

De menționat că primirea – predarea bunurilor în administrarea Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad se va face prin încheierea unui protocol între părțile interesate la data adoptării hotărârii Consiliului Județean Arad.

Se va solicita Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate, în favoarea Județului Arad, în domeniul public, și a dreptului de administrare în favoarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite