Durere ”GROZAVă” în sufletele jucătorilor și , mai ales, ale suporeterilor arădeni
UTA putea să încheie această parte a sezonului 2022-2023 cât de cât în liniște . O liniște bine venită și energizantă pentru echipă și staful tehnic în încercarea lor de a forma cât de cât un grup competitiv.
Ieri, UTA a demonstrat, poate, cea mai bună evoluție a ei din ultima vreme. Sunt sigur că nimeni, sau cel puțin un procent minim de arădeni, nu s-au așteptat ca elevii lui Gyuszi Baint să-i domine timp de 90 +1 minute pe mult lăudații și mult prezenții în toate știrile sportive ale canalelor de televiziune , mediatizații fotbaliști giuleșteni.
Puștiul de 17 ani, Rareș Pop, jucătorul fără splină Philip Otele, ”stăpânul” Alex Benga, alt puști ( câte de cât) Isac , Iacob și ceilalți au reușit să țină banca giuleșteană a lui MUTU în muțenie.
Au reușit să încălzească și trupurile și sufletele miilor de ” nebuni ” care au umplut stadionul pe această vreme de decembrie și aproape la concurență cu finala CM din Qatar.
Au dorit, au promis, și-au epuizat toată energia nu numai ca să mulțumească audienței, dar mai ales să se depărteze de zona din clasament care o îngropa sub gheața acestei ierni.
Totul părea că funcționa perfect. A venit însă momentul în care, Maxim, intrat în teren spre finalul partidei să comită o MAXIMă greșeală și tot ” castelul” ridicat cu trudă , al colegilor săi să se prăbușească.
Nu-l condamnă nimeni, am mai văzut în viața mea sportivă asemenea excese de dorință , asemenea scăpări de luciditate și concentrare , la jucătorii tineri.
Poate va trebui să învețe și Gyuszi din taina schimbărilor la final de meciuri , împotriva echipelor mai cu experiență și mai șirete. Trebuie să-ți cunoști jucătorii cu personalitate, trebuie să cunoști tainele interioare ale juturor jucătorilor tăi.
Ca spectator la acest meci nu știi ce să faci : să te bucuri , să te spânzuri sau să te tai?
Eu cred că prima variantă e de ales, iar celelalte două lasă-le –n gând deocamdată.
Haide UTA!