După nouă zile de misiuni desfășurate în Grecia, alți 56 de pompieri îi vor schimba pe colegii aflați pe teritoriul elen
Marți, 29 august a.c., un alt contingent format din 56 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele nouă zile, au sprijinit autoritățile elene prin misiuni de stingere a incendiilor de pădure și vegetație din Nord-Estul Greciei, în zona orașului Alexandroupolis.
Modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a plecat spre Grecia în data de 21 august și care însumează tot 56 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele zece autospeciale de stingere dislocate pe teritoriul elen (8 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure și 2 autospeciale de stingere de capacitate mare 10.000 l), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenția echipajelor noastre.
Măsura de a schimba efectivele a fost dispusă prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, având în vedere solicitarea autorităților din Republica Elenă transmisă în perioada 25-26.08.2023 prin Mecanismul European de Protecție Civilă, referitoare la nevoia continuării sprijinirii operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure.
Astfel, premierul României, domnul Marcel Ciolacu, a convocat astăzi, 29 august a.c., în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru a aproba prelungirea misiunii și schimbarea efectivelor modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Grecia.
Intenția de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 20.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact.