După ce a lovit un VW, proiectându-l într-un Kia, o femeie (?!) panicată a fugit de la locul faptei (FOTO)

În după-amiaza zilei de marți, 30 ianuarie, în jurul orei 15,00, conducătorul unui microbuz, o femeie (după spusele bărbatului din VW, implicat în accident), care circula pe str. Pădurii în direcția Confecții, la intersecția cu str. Eftimie Murgu, a lovit în plin un VW, ce intrase în strada principală venind de pe str. Eftimie Murgu (mai exact, din stânga microbuzului). În urma loviturii VW-ul a fost proiectat într-un alt autoturism, un Kia, ce aștepta regulamentar în fața semnului ”Cedează trecerea”, să se poată și el înscrie pe str. Pădurii.
Din fericire în urma carambolului nimeni nu a fost rănit, doar că femeia, din câte susține șoferul VW-ului, un bărbat de aproximativ 40 de ani, imediat după accident a parcat microbuzul pe partea dreaptă a str. Pădurii, a acuzat un atac de panică și ... s-a evaporat !?
Vasile Zărăndan