Dumnezeu lucrează la bandă în Uzbekistan
Dacă Dumnezeu a avut un fiu, pe Isus, și cu care noi, pământenii, am făcut ce am făcut, adică mai pe românește spus, l-am bătut în cuie ca pe un fluture în insectar, de ce n-ar avea Atotputernicul și o fată!? Și chiar și o nevastă (hai să-i zicem Doamna Dumnezeu), o gospodină corpolentă, care gătește toată ziua, dă cu aspiratorul, se uită-n puținul timp liber la telenovele și lăcrimează pe furiș și colecționeză cartonașe cu fotbaliști celebri.
Și cum trecerea din Raiul lui Dumnezeu în lumea pământeană se face printr-o gaură de vierme (wormhole- prietenii știu de ce), fetița lui Dumnezeu, o puștoaică în vârstă de 10 anișori, o ușchește pe Terra prin dispozitivul unei mașinii de spălat a Doamnei Dumnezeu, mașină care, la turație maximă, e capabilă să genereze o astfel de gaură spațio-temporală. Nu înainte însă ca fata să-i facă o ultimă figură Tatălui Ceresc și anume să hekărească computerul în care Domnul ține toată evidența Universului și să trimită fiecărui pământean câte un SMS, unde-i anunța pe bieții oameni data morții.
Vă imaginați furia Atotputernicului când a descoperit trădarea fetiței, așa că Domului, cât era El de corpolent, nu i-a mai rămas alceva de făcut, decât să se parașuteze pe Terra pe urmele rebelei, prin aceași gaură ... desigur.
Așa începe „Testamentul nou-nouț”, fulminanta comedie a regizorului belgian Jaco van Dormael, un film postmodern de un umor nebun, o peliculă de înaltă clasă și care poate fi gustată deopotrivă de cinefilii înrăiți, ce vor găsi aici referințe, apropouri și citate vizuale din întrega istorie a cinematografului dar poate fi prizat de asemenea și de către adolescenții Smartphone ai zilelor noastre.
Filmul proiectat de Caravana Metropolis în seara de joi în Parcul Eminescu e un film care, printre poante și glume iconoclaste (ori dacă nici bunul Dumnezeu nu are simțul umorului ...) spune niște adevăruri grave și, dacă-l privim cu ochii larg deschiși, ne trezim că ne spulberă și niscaiva prejudecăți.
Și, pentru a realiza ce ați pierdut cei care nu ați fost aseară la Cinema în aer liber în parcul Eminescu, vă mai divulg doar finalul, adică (pe limba popilor) Apocalipsa:
Rămasă singură în Rai, după ce Fiul, Fiica și Soțul s-au cărat pe Terra, Doamna Dumnezeu se plictisește de moarte, așa că face ceea ce ar face orice gospodină telenovelistă, adică se apucă să dea cu aspiratorul. Și așa intră și-n sufrageria Creatorului pentru a deretica și a aspira praful și așa-ntr-o doară se așează Dânsa la butoane și, cam săracă-n Duh dar milostivă, cum o știm, dă delete morții în Univers, înlocuiește norii amenințători cu imese roiuri de fluturi și umple marea învolburată cu imperii de flori tropicale, în vreme ce Tatăl Atotputernic nu este recunoscut de către pământeni drept Cel Care Este și rămas captiv pe minuscula planetă Pământ, Dumnezeu este obligat să-și câșige pâinea cea de toate zilele cu sudoarea frunții și anume ca muncitor la bandă la o fabrică de asamblat mașini de spălat în Uzbekistan.
Vasile Zărăndan