Drumurile comunale Zimbru-Dulcele și Bonțești-Mustești vor fi modernizate cu bani din Programul Național „Anghel Saligny”
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat astăzi, la Gurahonț, la semnarea contractului pentru modernizarea drumurilor comunale Zimbru-Dulcele și Bonțești-Mustești. Cele două drumuri de pământ vor fi asfaltate pentru prima oară, iar proiectul prin care se realizează investiția, în valoare de două milioane de euro, este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”.
„L-am invitat pe președintele Consiliului Județean la semnarea contractului de execuție, pentru că drumurile acestea se înscriu în strategia de modernizare a rețelei rutiere din zona Gurahonț, inițiată de Consiliul Județean Arad. Pentru noi e foarte importantă modernizarea drumului dintre Gurahonț și Buteni, dar și finalizarea tronsonului Dieci-Dezna, care va lega comuna noastră de stațiunea Moneasa”, a declarat primarul comunei Gurahonț, Daniel Blaj.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat, la rândul său, că prin modernizarea celor două drumuri comunale, Primăria Gurahonț crește calitatea vieții pentru comunități periferice din județul Arad. „Eu cred că asta și este rostul administrației publice, să găsească soluții și surse de finanțare și acolo unde ai fi tentat să spui că e o misiune imposibilă. Vă reamintesc că doar Consiliul Județean are în curs de modernizare 750 de km de drumuri județene, dintr-o rețea de 1180 de km, iar primăriile, la rândul lor, au modernizat sute de kilometri de drumuri în județ. Asta înseamnă că în ultimii 5-6 ani condițiile de trafic s-au schimbat radical și pe drumurile județene, dar și în comunele cu primari preocupați, că a crescut siguranța pe drumuri și, nu în ultimul rând, scad cheltuielile de mentenanță pentru autovehicule. Pentru că suntem într-o zonă montană, îmi reînnoiesc solicitarea către transportatori de respectare a restricțiilor de tonaj fiindcă drumurile acestea modernizate cu mari eforturi și cu mulți bani nu vor rezista dacă vor fi suprasolicitate de transportul cu gabarit depășit”, a declarat Cionca.
Contractul de modernizare a celor două drumuri comunale a fost câștigat de compania Inteco Holding, iar termenul de execuție este anul 2024.